Ordinul nr.
3252/2017 pentru modificarea anexei nr. 1 la Metodologia şi criteriile privind
acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul
preuniversitar de stat în sesiunea 2017, aprobate prin Ordinul ministrului
educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.161/2016 - publicat în Monitorul Oficial nr. 133/21.02.2017
În
conformitate cu prevederile art. 264 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,
cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr.
26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, ministrul
educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
Art. I. -
Anexa nr. 1
la Metodologia şi criteriile privind acordarea gradaţiei de merit personalului
didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2017, aprobate
prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr.
6.161/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 9
ianuarie 2017, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte
integrantă din prezentul ordin.
Art. II. -
Direcţia
generală management şi resurse umane din cadrul Ministerului Educaţiei
Naţionale, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc
la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III. -
Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Bucureşti,
14 februarie 2017.
Nr. 3.252.
ANEXĂ
(Anexa nr. 1 la metodologie)
(Anexa nr. 1 la metodologie)
GRAFICUL
desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit - sesiunea 2017
desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit - sesiunea 2017
1. Detalierea punctajelor
aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului
şcolar, stabilirea numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe
categorii de personal şi pe discipline de învăţământ
Perioada:
27-31 martie 2017
2. Comunicarea fişelor de
evaluare, a numărului gradaţiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii
de personal şi pe discipline de învăţământ de către inspectoratul şcolar, în
teritoriu
Perioada:
3-6 aprilie 2017
3. Întocmirea şi depunerea, de
către candidaţi, a dosarelor şi obţinerea avizelor la nivelul unităţii de
învăţământ
Perioada: 7
aprilie-5 mai 2017
4. Depunerea dosarelor care
conţin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la
secretariatul/registratura inspectoratului şcolar
Perioada:
8-12 mai 2017
5. Analiza dosarelor de către
inspectorul şcolar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului
consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în
specialitate
Perioada: 9-26
mai 2017
6. Verificarea dosarelor şi
acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în
vederea acordării gradaţiei de merit
Perioada: 29
mai-21 iunie 2017
7. Aprobarea listei cuprinzând
punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliul de administraţie al
inspectoratului şcolar
Perioada: 22-23 iunie 2017
Perioada: 22-23 iunie 2017
8. Afişarea listei cuprinzând
punctajele acordate în urma evaluării la avizierul inspectoratului şcolar
Termen: 27
iunie 2017
9. Depunerea contestaţiilor
asupra punctajului acordat şi stabilirea numărului gradaţiilor de merit ce pot
fi redistribuite
Perioada:
29-30 iunie 2017
10. Soluţionarea contestaţiilor de
către comisia de contestaţii
Perioada:
3-5 iulie 2017
11. Validarea rezultatelor finale
ale concursului de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar
şi afişarea acestora la inspectoratele şcolare
Termen: 7
iulie 2017
12. Înaintarea la Ministerul
Educaţiei Naţionale a listelor cu personalul didactic din unităţile de
învăţământ, validat în vederea acordării gradaţiei de merit
Perioada:
10-11 iulie 2017
13. Emiterea ordinului ministrului
educaţiei naţionale
Termen: 18 august
2017
NOTĂ:
Personalul
didactic de la Palatul Naţional al Copiilor depune dosarele pentru concursul de
acordare a gradaţiei de merit la registratura Ministerului Educaţiei Naţionale,
respectând graficul.