*****MESAJUL PRESEDINTELUI FSLI*****METODOLOGIE GRADATIE DE MERIT 2020*****

marți, martie 03, 2020

COMUNICAT DE PRESĂ FSLI 3 MARTIE 2020


FSLI: Nu îngenunchiați educația în fața violenței! Dacă profesorii sunt vulnerabili în fața atacatorilor, cum pot fi protejați elevii?

Lipsa unor măsuri ferme de combatere a violenței din școli transformă spațiul educației într-un câmp de război! Sunt cuvinte dure, dar cum putem descrie oare ultimul caz de violență extremă petrecut în incinta Grupului Școlar “Vasile Cocea” din Moldovița, județul Suceava, unde poliția a fost nevoită să tragă focuri de armă, pentru a-i domoli pe agresori?
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere imperativ tuturor instituțiilor abilitate ale statului să intervină și să pună în aplicare măsuri prin care să prevenim astfel de incidente grave. Copiii și profesorii sunt în pericol, iar pasivitatea statului poate să ucidă!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere din nou Guvernului României să aplice măsurile prin care spațiul școlar să fie protejat în fața unor incidente de o gravitate majoră! Lipsa pazei și a protecției din unitățile de învățământ transformă școlile în instituții vulnerabile în fața unor atacatori. Cazul de la Moldovița ne arată faptul că nici cadrele didactice și nici conducerea unităților de învățământ nu se pot apăra în fața unor astfel de situații, drept urmare intervenția a fost una grea inclusiv pentru oamenii legii. Dacă nu ar fi ajuns atât de repede polițiștii, vă puteți imagina deznodământul? 
Câte victime, elevi și cadre didactice, am fi avut în acea unitate de învățământ? Ne întrebăm cum pot să doarmă liniștiți cei care ar fi trebuit și care trebuie să rezolve această problemă a pazei unităților de învățământ.  
Legea privind măsurile de protecție a personalului didactic, de conducere, îndrumare și control în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției reprezintă totodată o necesitate pentru sistemul educațional românesc. Contestarea ei la Curtea Constituțională a României atestă faptul că prevederile acestei legi nici măcar nu au fost înțelese corect de către elevi, părinți și o parte a clasei politice! Cum vă putem apăra copiii, dacă noi, cadrele didactice, suntem carne de tun în fața unor persoane violente, pentru care nu există limite? Legea nu este îndreptată împotriva elevilor sau a părinților care vor binele celor din școală, care știu că soluția unui conflict nu este tot un conflict sau un act de violență!
Avem speranța că magistrații Curții Constituționale a României vor analiza cu mare atenție prevederile acestei legi și vor înțelege că profesorii nu capătă un statut special prin care să devină ei la rândul lor agresori, ci pur și simplu pot să se apere în fața huliganilor, a bătăușilor, a celor care tratează cu dispreț cadrul didactic transformându-l într-o posibilă victimă a unui sistem îmbolnăvit.  
    "Legea oferă protecție cadrelor didactice, care sunt în acest moment vulnerabile, uneori ținte directe ale atacului din partea unor agresori care nu vor să discute, ci vor să lovească! Sunt din ce în ce mai multe astfel de cazuri, iar părinții și elevii  care au contestat această lege trebuie să înțeleagă faptul că noi nu ne întoarcem împotriva lor, noi nu vrem să fim mai presus de lege, dar vrem un cadru legal prin care cadrele didactice să fie protejate pentru a reuși să protejeze la rândul lor. Este regretabil că există și parlamentari care nu au înțeles corect sensul acestui act normativ și au acționat sub impulsul momentului și nu cu gândul la binele învățământului atunci când l-au contestat la Curtea Constituțională. Nu îngenunchiați cadrul didactic în fața violenței! Personalul didactic care nu respectă legea, care nu își desfășoară activitatea potrivit normelor legale și morale, va răspunde în fața comisiei de disciplină și acolo unde este cazul, în fața autorităților. Noi vrem respect reciproc, iar cei care greșesc să suporte consecințele legale", a declarat Simion Hancescu, președintele FSLI.