*****LA MULȚI ANI 2020 !*****

miercuri, noiembrie 27, 2019

Cadrele didactice ar trebui să scape de birocrația sufocantă, până la începutul anului școlar viitor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va face parte din grupul de lucru care a fost constituit la nivelul Ministerului Educației și Cercetării și care va avea misiunea de a găsi soluțiile pentru a fi redus substanțial nivelul aberant al birocrației cu care se confruntă personalul didactic. Solicitarea a fost făcută de către federația noastră, iar în urma analizei, ministrul Educației și Cercetării, doamna Monica Anisie, a acceptat demararea acestui proces de eficientizare a activității cadrelor didactice, astfel încât să li se ofere acestora posibilitatea de a dedica mult mai mult timp pentru creșterea performanței actului didactic, principalii beneficiari ai debirocratizării fiind, de fapt, elevii!
În data de 24 octombrie a.c., într-o discuție purtată cu actualul ministru al educației, doamna Monica Anisie, conducerea F.S.L.I. a atras atenția că una dintre cele mai așteptate măsuri pe care ar trebui să le ia viitorul ministru al educației este cea legată de reducerea birocrației din sistemul de învățământ preuniversitar, principalele persoane afectate de acest flagel fiind cadrele didactice. Colegii noștri sunt pur și simplu sufocați de tot felul de rapoarte, referate și alte hârtii pe care trebuie să le întocmească, fără ca acestea să aducă plus-valoare în activitatea la clasă, ba din contră li s-a redus timpul de pregătire profesională absolut necesară pentru creșterea performanței în activitatea cu elevii.
Apreciem receptivitatea ministrului educației de a demara procedurile necesare pentru a fi rezolvată această anomalie a sistemului de învățământ preuniversitar. Primul pas a fost făcut prin constituirea acestui grup de lucru de la nivelul M.E.C. care are menirea de a găsi soluții pentru a fi redusă birocrația cu care se confruntă personalul didactic, grup din care face parte și Prim- vicepreședintele FSLI, domnul George Adrian Purcaru. Alături de ceilalți membri ai grupului de lucru, ne propunem să găsim cele mai bune variante pentru personalul didactic referitoare la debirocratizare, astfel încât, începând cu anul școlar 2020-2021, să nu mai existe această problemă.
Atragem atenția că debirocratizare nu înseamnă numai scutirea cadrelor didactice de a scrie, în format letric! Să nu avem surpriza că actuala corvoadă de a face hârtii se transformă în întocmirea de documente digitalizate, pentru că asta tot birocrație este!
Faptul că actualul ministru al educației este profesor în învățământul preuniversitar reprezintă o șansă pentru a reduce substanțial birocrația din acest sector de activitate. O altă măsură care trebuie luată, la pachet cu cea legată de debirocratizare, este cea care privește regândirea inspecției școlare. Inspectorii din M.E.C. sau din inspectoratele școlare când vor verifica modul cum se desfășoară actul didactic din unitățile inspectate nu trebuie să analizeze teancurile de hârtii înghesuite pe rafturile din cabinetele directorilor, ci trebuie să vadă care este activitatea efectivă la clasă.
Avem ferma convingere că avem cadre didactice performante în România. Lăsați-le să-și arate valoarea și nu le mai sufocați cu lucruri inutile! Și apoi o să se vadă și faptul că această categorie socio-profesională de elită, este umilită material, pe nedrept!
„Birocrația excesivă din sistemul de învățământ a sufocat cadrele didactice în ultimii ani și, deși am cerut în nenumărate rânduri măsuri ferme din partea ministerului de resort,măsurile au fost anemice. Dascălii sunt nevoiți să întocmescă tot felul de hârtii, fără ca acestea să-i ajute să fie mai performanți la clasă. Învățământul are nevoie de oxigen, iar acesta nu poate fi primit, dacă personalul didactic, de exemplu, nu se preocupă de formarea profesională continuă, de întâlniri metodice sau de experimentarea unor metode noi de predare la clasă, pentru că are … hârtii de făcut. Este un prim pas că începem să înțelegem ce înseamnă de fapt educația și care este misiunea colegilor noștri”, a declarat Simion Hancescu, președintele FSLI.

miercuri, noiembrie 20, 2019

COMUNICAT DE PRESĂ FSLI


Comunicat de presă,  19.11.2019

FSLI: Federațiile din educație - întâlnire cu Premierul României pe tema  problemelor din învățământ

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, alături de celelalte federații reprezentative din sistemul de educație, a participat astăzi, 19.11.2019, la o întâlnire cu Premierul României, Ludovic Orban și cu ministrul Educației și Cercetării - Monica Anisie. În cadrul întâlnirii au fost discutate principalele probleme cu care se confruntă sistemul de educație din România.

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au cerut astăzi Premierului României, Ludovic Orban, precum și ministrului Educației și Cercetării- Monica Anisie rezolvarea de urgență a efectelor pe care le produce modificarea art. 66 din Legea Educației Naționale referitoare la numărul de ore din planurile cadru.
Am solicitat prorogarea termenului de aplicare a acestei legi pentru a elimina tensiunile apărute în rândul cadrelor didactice din învățământul preuniversitar generate de riscul pierderii locului de muncă. În perioada următoare vor fi purtate discuții la M.E.C. pentru a se găsi soluții la problemele generate de modificarea legislației astfel încât nimeni să nu aibă de suferit, fie că vorbim de elevi sau de cadre didactice.
Un alt punct al discuției a fost cel referitor la bugetul pentru educație care urmează să fie alocat pentru anul 2020, având în vedere că până acum niciun guvern nu a respectat prevederea din LEN conform căreia educației trebuie să i se aloce 6% din PIB. Premierul României a spus că și-ar dori să poată mări bugetul educației, iar decizia se va lua după ce se vor face toate calculele bugetare.
În ceea ce privește creșterile salariale pentru angajații din învățământ,  prevăzute a se acorda de la data de 1 ianuarie 2020 și de la data de 1 septembrie 2020, Premierul s-a angajat că prima majorare se va aplica, urmând să se stabilească ce se va întâmpla cu a doua tranșă, iar un răspuns clar va fi dat peste două săptămâni. De asemenea, angajamentul părții guvernamentale a fost că vor fi identificate în perioada următoare și fonduri pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești.
Repezentanții FSLI au adus în discuție problema costului standard per elev/preșcolar incorect calculat în acest moment, reprezentanții  Guvernului României acceptând  demararea discuțiilor în perioada imediat următoare privind acest cost standard. De asemenea, am solicitat găsirea soluției pentru finanțarea copiilor cu vârsta minimă de 2 ani care se regăsesc în învățământul preșcolar.
   S-a cerut respectarea prevederilor Legii nr.153/2017 privind  calculul corect al unor drepturi salariale, precum dirigenția, gradația de merit, învățământul special și simultanul. 
   În cadrul discuțiilor de astăzi au fost abordate și următoarele teme de interes major pentru educație: necesitatea stabilirii normativelor pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic; regulamentul privind sporurile pentru condiții de muncă; analiza privind oportunitatea reorganizării Ministerului Educației, în sensul Înființării Ministerului Învățământului Preuniversitar și a Ministerului Învățământului Universitar.
"În cadrul întâlnirii de astăzi au fost prezentate cele mai importante probleme din sistemul educational.Peste două săptămâni vom avea o nouă întâlnire, în cadrul căreia vom primi rezultatul analizelor făcute pe fiecare temă în parte.Considerăm că  problemele din educație sunt extrem de importante și necesită rezolvare de urgență. Sperăm că în urma analizei care va fi făcută în cadrul Executivului, prin intermediul ministrului Educației Naționale și a ministrului Finanțelor Publice, vor fi găsite căile prin care vom opri efectele negative ale modificării art. 66 din LEN și se vor găsi soluții la problemele legate de acordarea drepturilor salariale. Nu în ultimul rând, Guvernul are restanțe în fața angajaților din învățământ, cea mai mare fiind acordarea a 6% din PIB pentru educație. Milităm pentru rezolvarea acestor doleanțe prin intermediul negocierilor și a dialogului social și sperăm ca noul Guvern să dea dovadă de responsabilitate și seriozitate", a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.    

Preşedinte FSLI,
Simion Hancescu



miercuri, noiembrie 06, 2019

Cerem noului Guvern al României renunțarea la costul standard per elev/preșcolar și alocarea a 6% din PIB pentru educație

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită noului Guvern al României regândirea sistemului de finanțare a sistemului de educație și alocarea, în noul an bugetar, a 6% din PIB pentru acest sector de activitate. Păstrarea actualului mod de calculare a costului standard per elev/preșcolar înseamnă adâncirea subfinanțării și scăderea calității actului educațional ca principal efect. Costul standard per elev/preșcolar este „găselnița” prin care guvernanții, de-a lungul anilor, nu au făcut decât să mimeze finanțarea educației. Fără alocări de fonduri calculate în funcție de realitățile din școli, educația din România va continua să se degradeze într-un ritm accelerat.
Conform Legii Educației Naționale banii de care dispune o unitate de învățământ pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ rezultă prin multiplicarea costului standar per elev/preșcolar cu coeficienți specifici unității școlare și cu numărul de elevi. Valoarea costului standard per elev/preșcolar s-a stabilit pentru prima dată, prin HG în anul 2010, pentru cheltuielile de personal, iar în anul 2013 s-a stabilit și valoarea costului standard per elev/preșcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar “bunuri și servicii”.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că, după nouă ani de la introducerea sa, acest cost standard per elev/preșcolar poate fi numit “groparul” învățământului preuniversitar. Stabilirea “din condei” a valorii costului standard în anul 2010, a însemnat lovitura de grație dată învățământului preuniversitar, acesta accelerându-și prăbușirea.
“Cârpelile” anuale aduse costului standard prin HG, au condus la realitatea pe care o vedem astăzi: puține unități de învățământ din cele peste 6.000 se mai pot încadra în cheltuielile de personal și asta nu pentru că cei care le conduc dau dovadă de rea voință, ci pentru că actualul cost standard este incorect stabilit !
Sunt din ce în ce mai multe cazuri în care unitățile școlare nu se pot încadra în costul standard per elev/preșcolar, cum ar fi: unitățile de învățământ din zonele izolate, cu efective mici de elevi la clasă, unitățile de învățământ vocațional, care sunt aproape de desființare, colegiile și liceele cu peste 30 de elevi la clasă, unde majoritatea cadrelor didactice sunt cu gradul I, precum și grădinițele cu efective de copii la grupă peste media prevăzută de lege. Acest lucru ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Guvern și Parlament, precum și pentru Președintele României.
Tot din cauza acestui cost standard subdimensionat s-a redus constant numărul celor din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic, iar cei care au rămas fac cu greu față din cauza volumului mare de muncă. Pentru ca unitățile de învățământ să funcționeze în parametrii normali, pe lângă cadrele didactice, unitățile de învățământ au nevoie și de aceste categorii de salariați.
Același dezastru este și în cazul costului standard pentru “bunuri și servicii”, atâta timp cât el a crescut de la 301 lei/an per elev/ preșcolar, valoarea din anul 2013, la 370 de lei în anul 2019. Așa s-a ajuns la situația de neacceptat într-o țară normală, ca părinții să aducă bani de acasă pentru supraviețuirea unităților de învățământ. Aceasta este consecința faptului că România nu este capabilă să aloce în prezent decât 2,9% din PIB de la bugetul de stat pentru educație, în condițiile în care, conform LEN, ar trebui să primească 6% din PIB.
Guvernanții nu au făcut în toți acești ani o analiză serioasă a acestui cost standard, pentru a se ajunge la valoarea lui reală, ținând cont de toate condițiile specifice din unitățile școlare. Au avut grijă, însă, pentru a sta liniștiți, să prevadă prin lege obligativitatea ordonatorilor de credite să se încadreze în bugetul aprobat, fiind pasibili chiar de amenzi uriașe dacă nu fac acest lucru.
Și pentru ca opinia publică să creadă că în învățământul preuniversitar se face jaf cu banul public, funcționari din MEN au lansat ideea nedemonstrată că în învățământul preuniversitar sunt aproximativ 200.000 de elevi fictivi. Mai grav este că înalți demnitari au preluat pur și simplu această informație pe care au rostogolit-o în spațiul public. Noi nu spunem că nu există situații în care anumiți elevi sunt trecuți în cataloage, dar nu frecventează cursurile, dar nici într-un caz numărul nu este atât de mare.

„Dacă se dorește un învățământ de calitate, dacă se dorește ca școala să formeze forță de muncă de care are atâta nevoie România, dacă se dorește să înceteze migrația românilor, atunci trebuie crescută semnificativ investiția în educație. Guvernanții trebuie să lase Consiliul Național privind Finanțarea Învățământul Preuniversitar să stabilească valorea corectă a costului standard per elev / preșcolar și să se țină cont de ea sau cea mai bună variantă ar fi eliminarea acestuia. Păstrarea actualei formule privind stabilirea valorii costului standard înseamnă îngroparea definitivă a învățământului preuniversitar, “groparul” fiind acest cost standard. Considerăm, de asemenea, că Președintele României, profesor la bază, este cel care ar trebui să înțeleagă cel mai bine problemele din sistemul de învățământ preuniversitar generate de acest cost standard și ar putea să solicite partidului care a preluat guvernarea renunțarea la costul standard per elev/preșcolar și alocarea a 6% din PIB educației, ceea ce ar duce la creșterea calității învățământului din România”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.