*****SUCCES TUTUROR ÎN NOUL AN ȘCOLAR !*****

miercuri, martie 13, 2019

ADRESA FSLI 12 MARTIE 2019

Urmare a demersului Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Ministerul Muncii și Justiției Sociale confirmă faptul că stabilirea cuantumului tuturor majorărilor salariului de bază trebuie realizată prin raportarea la salariul de bază efectiv în plată, fără a fi limitat la valoarea stabilită în luna decembrie 2018.
Practic,
  • majorarea de 15% a salariului de bază pentru personalul didactic din învățământul special,
  • majorarea de 10% a salariului de bază pentru profesorii diriginți, educatoare, învățătoare, profesorii pentru învățământ preșcolar și profesorii pentru învățământ primar, 
  • majorarea salariului de bază pentru personalul care asigură predarea simultană,
  • gradația de merit,
trebuie calculate raportat la salariul de bază aflat efectiv în plată!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a înaintat către MEN adresa de mai jos prin care solicită modificarea aplicației EDUSAL, în termenul cel mai scurt, în sensul acordării acestor sporuri calculate corect și retroactiv.
Adresa FSLI nr. 8436 din 12.03.2019, către M.E.N., privind gestionarea sistemului de salarizare a cadrelor didactice din sistemul de învățământ preuniversitar

luni, martie 11, 2019

ApEC solicită amendarea Proiectul de lege prin care profesorii ar putea fi examinați psihiatric

Alianța pentru Educație de Calitate (formată din Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Federaţia Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ și Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER) solicită amendarea proiectului de lege Pl-x nr. 79/2019 deoarece, prin adoptarea acestuia, ar crea mai multe probleme în sistemul de învățământ. În loc să caute soluțiile pentru aplanarea conflictelor de la nivelul unităților de învățământ, parlamentarii deschid „cutia Pandorei“ și dau posibilitatea tuturor să ceară examene medicale pentru angajații din școli. Astfel, spre exemplu, se poate ajunge la situații în care orice persoană poate cere un examen psihiatric pentru un cadru didactic exigent.
Proiectul aduce și alte modificări, care sunt în defavoarea învățământului. Astfel:
  • Prin modificarea de la alin. (5) al art. 234 se elimină incompatibilitățile cu demnitatea funcției didactice reglementate expres în actualul text al legii educației – ceea ce este inadmisibil.
  • Modificarea de la art. 280 alin. (3) limitează dreptul la petiție, în condițiile în care se propune reglementarea expresă a instituțiilor la care se pot înregistra sesizări: numai la secretariatul unităţii/instituţiei de învăţământ pentru faptele săvârşite de personalul acesteia; numai la secretariatul inspectoratului şcolar pentru fapte săvârşite de directori/ directori adjuncți/ inspectori școlari; numai la registratura Ministerului Educaţiei Naţionale pentru fapte săvârşite de personalul de conducere din inspectoratele şcolare şi personalul de îndrumare, de control şi de execuţie din cadrul MEN. Practic, cercetarea disciplinară este condiționată de înregistrarea sesizării strict în modalitatea propusă. În consecință, dacă o persoană ar sesiza ministerul cu privire la fapte săvârșite de un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ, prin efectul noilor prevederi, nu s-ar putea declanșa cercetarea disciplinară.
  • Alin.(31) propus a fi introdus la art. 280, va genera dificultăți de realizare a cercetării disciplinare, în condițiile în care, se folosesc 2 sensuri diferite ale noțiunii de „cercetare prealabilă”, ceea ce contravine și dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.  Textul este vag, neprecizându-se care dintre organele de conducere ale „instituției abilitate” va realiza o asemenea „cercetare prealabilă”; de asemenea, nu se are în vedere faptul că nu toate „instituțiile abilitate” la care se referă proiectul de lege au ca organ de conducere un consiliu de admnistrație, astfel încât și, sub acest aspect, nu este necesară introducerea alin. (31)
  • Completarea de la art. 280 alin. (4) lit. b)  nu ține seama de faptul că în condițiile Legii nr.62/2011 a dialogului social, personalul de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat are dreptul de a fi membru de sindicat; mai mult, propunerea de introducere a lit. b1), fără a se proceda la modificarea art. 88 alin. (4) din Legea nr. 1/2011,  nu se justifică. Inițiatorii nu au avut în vedere faptul că, o parte dintre personalul contractual al inspectoratelor școlare este personal nedidactic (căruia îi sunt aplicabile prevederile Codului muncii), iar restul categoriilor de personal angajat al inspectoratelor școlare – încadrat pe funcții de îndrumare și control este deja supus prevederilor speciale ale Legii nr. 1/2011; mai mult, se îngrădește dreptul la apărare de către organizațiile sindicale al personalului contractual din inspectoratele școlare.
Ținând cont de cele prezentate mai sus, considerăm că amendarea acestui proiect, după o discuție cu specialiștii în educație, este obligatorie. De asemenea, în condițiile în care urmează să începem negocierile pentru o nouă lege a educației, credem că o astfel de inițiativă nu este oportună în acest moment, ea putând fi integrată în noul act normativ.

joi, martie 07, 2019

COLEGELOR NOASTRE LE DORIM O PRIMĂVARĂ FRUMOASĂ ! LA MULȚI ANI ! - 8 MARTIE 2019