marți, aprilie 17, 2018
miercuri, aprilie 04, 2018
COMUNICAT DE PRESĂ FSLI
Comunicat de presă, 4.04.2018
FSLI: Guvernul trebuie să rezolve problema plăţii salariilor în educaţie
Federaţia
Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului să rezolve problema plăţii
salariilor pentru angajaţii din sistemul de educaţie. Altfel, Prim-ministrul
Viorica Dăncilă trebuie să îşi asume că face declaraţii, fără să se asigure că
poate să pună în practică ceea ce promite. În acest caz, este cert că una spune
şi alta face, fără să cunoască situaţia reală din învăţământ.
Premierul a anunţat
că salariile bugetarilor vor fi plătite în această săptămână:
"Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de
Paşte, pensiile nu şi am să explic de ce. Pensiile se dau între 14 şi 27 ale
lunii. Dacă le dăm acum va fi o perioadă foarte mare până când pensionarii vor
lua următoarea pensie. În plus, de abia am terminat de virat pensiile pe luna
trecută şi este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie", a declarat premierul Viorica Dăncilă în
Parlamentul României.
Din păcate,
angajaţii din învăţământ, care sunt cea mai mare categorie socio-profesională
din sistemul bugetar, nu vor primi în avans salariile aferente lunii martie, în
această săptămână. În aceste condiţii, Federaţia Sindicatelor Libere din
Învăţământ solicită Executivului să aplice toate măsurile de care dispune
pentru a rezolva problema apărută în cazul angajaţilor din sistemul de
învăţământ, astfel încât aceştia să nu fie discriminaţi în comparaţie cu alte
categorii bugetare.
“Este o lovitură puternică dată colegilor noştri care aşteptau, în baza
celor promise de către premierul Viorica Dăncilă, să primească salariile în
avans, înaintea Sărbătorilor Pascale. Oamenii aşteaptă aceşti bani, mai ales că
nu vorbim despre o categorie profesională cu salarii foarte mari. Din contră,
iar fiecare trebuie să aibă posibilitatea să pună câte ceva pe masa de Paşte. Guvernul
trebuie să înţeleagă faptul că a creat aşteptări în rândul oamenilor.
Pentru
neplata salariilor în avans, aşa cum s-a spus, colegii noştri nu pot să primească
drept scuză modificările necesare care au fost realizate în EDUSAL, în ultima
perioadă. Executivul trebuie să se implice serios pentru a găsi o soluţie”, a
declarat preşedintele FSLI Simion Hancescu.
COMUNICAT DE PRESĂ MEN
Informare cu privire la plata salariilor în învățământ - luna aprilie 2018
04 Apr 2018
Pentru Ministerul Educației Naționale, la fel ca pentru toate unitățile aflate în subordine/coordonare, finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul MEN, data de primire a salariilor este 14 din luna curentă, pentru munca prestată în luna anterioară.
Data de 14 nu este aleasă întâmplător ca zi de salariu, ci pentru că sistemul are nevoie de timpul fizic cuprins între zilele de 1 - 14 ale lunii pentru a pregăti documentele primare și cele de plată. Volumul mare de muncă este dat de dimensiunea sistemului, numărul mare de unități de învățământ și de salariați.
Luna aprilie este cu atât mai importantă, cu cât salariații din învățământ beneficiază de o majorare salarială aplicată de la 1 martie 2018. Întocmirea documentelor contabile nu poate începe mai devreme de închiderea ultimei zile lucrătoare din luna pentru care se realizează plata.
Având în vedere că data de 14 aprilie este anul acesta într-o zi de sâmbătă, salariile vor fi plătite vineri, 13 aprilie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)