*****MESAJUL PREȘEDINTELUI FSLI LA DESCHIDEREA ANULUI ȘCOLAR 2017-2018*****

vineri, octombrie 28, 2011

COMUNICAT FSLI - 27.10.2011

FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT - R O M Â N I A

Personalul didactic auxiliar nu va mai beneficia de gradația de merit

Personalul didactic auxiliar din învățământ nu va mai beneficia începând cu anul 2012 de gradația de merit, potrivit metodologiei care reglementează acordarea acestui drept.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ condamnă decizia Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului de a îngrădi un drept al angajaților din învățământ, doar pentru a face economie la bugetul Statului.
În total, la nivelul unităților de învățământ din întreaga țară, vor fi afectați aproximativ 17.000 de angajați, reprezentând personalul didactic auxiliar, respectiv: bibliotecari, laboranți, informaticieni, secretari etc.
Gradația de merit reprezintă 25% din salariul de bază.
Federația noastră a făcut deja demersuri către Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Camera Deputaților, pentru modificarea actului normativ, prin care personalul didactic auxiliar nu mai beneficiază de gradația de merit. Considerăm că este o discriminare și o lipsă de recunoaștere a importanței pe care o are personalul didactic auxiliar într-o unitate de învățământ. Gradația de merit se acorda pentru activitatea deosebită, iar efortul bugetar nu era atât de mare, însă pentru colegii noștri sumele primite în plus înseamnă foarte mult. Din păcate, Ministerul Educației continuă să își bată joc de angajații din învățământ.
Vom ilustra mai jos, cu câteva exemple:
-Bibliotecar:
Salariu de bază – 940 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1175 lei
-Informatician, grad I A:
Salariu de bază – 992 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1240 lei
-Laborant:
Salariu de bază – 899 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1123 lei
-Secretar
Salariu de bază- 964 lei
Salariu de bază cu gradație de merit – 1205 lei
Simion Hancescu, președinte FSLI