*****ZIUA MONDIALĂ A EDUCATORILOR - 5 OCTOMBRIE 2017*****

marți, iulie 12, 2011

CONCURS 13 IULIE 2011


Concursul de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate

Conform Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, concursul cu probe scrise pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante se desfăşoară miercuri, 13 iulie 2011 (ora 10.00). Candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8.00 şi cel mai târziu la ora 9.00, înainte de comunicarea subiectelor. După primirea subiectelor de concurs de către candidaţi, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce nu poate fi depăşit.

La data de 6 iunie 2011, s-au publicat 4.471 de posturi didactice/catedre vacante titularizabile, respectiv 42.731 de posturi didactice/catedre vacante/rezervate netitularizabile. Pentru ocuparea acestora s-au înscris 38.064 candidaţi (dintre care 4.237 sunt absolvenţi din promoţia 2011). Cele mai căutate discipline sunt educatoare, institutori/învăţători, limba şi literatura română, limba şi literatura engleză, educaţie fizică şi sport, matematică, psihopedagogie specială, istorie, geografie, limba şi literatura franceză, religie ortodoxă, biologie.

Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat se face pe bază de concurs cu probe scrise, cu subiecte elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în conformitate cu programele specifice pentru concurs la specialitatea postului didactic, Proba scrisă cuprinde subiecte mixte din specialitate şi din metodica predării specialităţii respective. Pentru proba scrisă, MECTS elaborează minimum 3 variante de subiecte, din care se alege prin tragere la sorţi numărul variantei pentru proba scrisă şi al variantei de rezervă. Securizarea lucrărilor, în vederea evaluării acestora, se face prin cod de bare asociat fiecărui candidat.

Rezultatele concursului se afişează la sediul unităţii/instituţiei de învăţământ unde s-a desfăşurat concursul, în data de 18 iulie 201.

Contestaţiile se depun din momentul afişării rezultatului până în data de 19 iulie 2011, ora 17.00, conform programului afişat la sediul centrelor de concurs.

Afişarea rezultatelor finale obţinute de candidaţi are ca termen data de 21 iulie 2011.

Prima etapă de repartizare - repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte), pe posturile didactice/catedrele vacante titularizabile se realizează în zilele de 22 şi 25 iulie 2011.

Pentru a doua etapă de repartizare - repartizarea la nivel naţional, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte), pe posturile didactice/catedrele rămase vacante titularizabile după prima etapă, în perioada 27-28 iulie 2011 candidaţii interesaţi depun opţiuni la centrele de concurs unde s-au înscris. În data de 29 iulie 2011 se realizează repartizarea computerizată la nivel naţional, în baza opţiunilor depuse de candidaţi.

Sursa: ISJ Vaslui, MECTS