*****MESAJUL PREȘEDINTELUI FSLI LA DESCHIDEREA ANULUI ȘCOLAR 2017-2018*****

luni, noiembrie 01, 2010

INFORMARE CONSILIU NAȚIONAL FSLI - 28-31.10.2010

În perioada 28-31 octombrie 2010 s-a desfășurat ședința Consiliului Național al FSLI. Cu acest prilej s-a marcat împlinirea a 20 de ani de la înființarea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). FSLI s-a înființat în luna februarie 1990, Sindicatul Învățământ ”Tutova” Bârlad fiind unul din cele 9 sindicate fondatoare. Astăzi, FSLI are aproape 200.000 de membri, fiind cea mai puternică federație sindicală din țară, din toate domeniile de activitate.
Un alt moment deosebit a fost faptul că, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, a anunţat încetarea mandatului său, întrucât a împlinit vârsta de pensionare, conducerea federaţiei fiind preluată de Simion Hăncescu.
Aurel Cornea a anunţat că renunţă la mandatul de preşedinte în cadrul Consiliului Naţional al federaţiei. "Am luat această decizie pentru că am împlinit vârsta legală de pensionare şi cred că este moral să mă retrag din această funcţie", a declarat Aurel Cornea.
Membrii Consiliului Naţional au decis ca Aurel Cornea să ocupe în continuare funcţia de preşedinte de onoare al federaţiei, în semn de apreciere pentru cei 20 de ani de activitate sindicală.
Noul preşedinte al FSLI a fost ales ales Simion Hăncescu, care a ocupat, din 2007 până în prezent, funcţia de prim-vicepreşedintele al federaţiei.
În cadrul ședinței, s-a hotărât ca membrii Consiliului Național FSLI să fie prezenți la Camera Deputaților în momentul în care se va discuta moțiunea pe legea educației.