*****MESAJUL PREȘEDINTELUI FSLI LA DESCHIDEREA ANULUI ȘCOLAR 2017-2018*****

joi, septembrie 30, 2010

PENTRU ÎNSĂNĂTOŞIREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC

Scrisoare deschisă
PENTRU ÎNSĂNĂTOŞIREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC
Noi, personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic, membri ai FSLI, semnatari, în beneficiul tinerilor şi al populaţiei României, ne exprimăm îngrijorarea faţă de procesul alarmant al dinamicii degradării învăţământului românesc.
Anul acesta generaţia născută în 1992 a finalizat cursurile liceale cu cea mai mică medie naţională şi cel mai mic nivel de promovabilitate: 69%.
Este un moment de bilanţ obiectiv, aplicat şi responsabil, detaşat de partizanatul politic şi interese individualiste.
Este generaţia născută, educată şi instruită potrivit prevederilor unei constituţii democratice şi Legii nr. 84/1995, promulgată când această generaţie începea pregătirea preşcolară.
SE IMPUNE a identifica motivele reale şi a elimina confuziile privind responsabilitatea profesorilor, a elevilor, a părinţilor pentru eşecul evident al învăţământului naţional.
SUNTEM CONVINŞI că eşecul educaţiei naţionale se datorează, în principal, factorilor politici şi guvernamentali care nu au vrut să ia cele mai bune măsuri pentru a se construi un sistem de învăţământ modern, suplu, eficient şi fezabil.
Guvernanţii şi parlamentarii din această perioadă au afectat grav şi sistemul de învăţământ şi interesele elevilor şi indirect interesele celei mai mari părţi a populaţiei.
Numai legile privind privatizarea pot concura la numărul de modificări cu Legea învăţământului:
- din cele 190 de articole ale Legii nr. 84/1995, au rămas nemodificate, până în iunie 2010, un număr de 109 articole;
- nu s-a respectat niciodată prevederea din Legea Învăţământului privind cota din PIB alocată acestuia, sau principiul conform căruia învăţământul este prioritate naţională;
- puţinii bani alocaţi învăţământului s-au cheltuit, în mare măsură, ineficient.
Toate guvernările s-au înscris în aceeaşi limită a perspectivelor de guvernare, a lipsei de programe coerente şi de ignorare a importanţei pe care o are învăţământul pentru o societate în schimbare.
S-A IGNORAT CONSTANT faptul că, într-un stat de drept, în schimbul impozitelor plătite de cetăţeni, guvernele se angajează să-i formeze profesional, să le asigure sănătatea şi să le apere persoana şi proprietatea.
ATRAGEM ATENŢIA că această generaţie de elevi este produsul unei gândiri politice neprietenoase pentru învăţământ şi al unui management educaţional defectuos şi ineficient. Aceşti elevi sunt cei care au suportat impactul generat de schimbarea curriculară haotică şi necoerentă, de modificări de programe repetate, de manualele şcolare alternative care nu s-au ridicat nici măcar la nivelul celor anterioare.
Corecta atitudine de respingere a educaţiei comuniste nu a pus nimic în loc, lăsând tânăra generaţie să se dezvolte după antimodele promovate ostentativ şi agresiv. Să nu uităm că aceşti tineri sunt „beneficiarii” primului ordin de ministru adoptat după 1989, prin care se obligau conducerile de şcoli să amenajeze locuri de fumat pentru elevi.
Aceşti tineri au crescut după modelul mahalalei care se afirmă continuu în domeniul social de la cel mai înalt nivel.
Aceşti cetăţeni în devenire sunt victimele destructurării statului şi instituţiilor naţionale:
a) pe măsură ce creşteau, constatau existenţa unei administraţii corupte, ineficiente, dar plătită bine;
b) aflau despre existenţa unor sisteme de ordine socială incapabile să limiteze o infracţionalitate în creştere, dar plătite bine;
c) aflau despre existenţa unei justiţii foarte bine plătită, care promitea să se reformeze şi care nu a reuşit încă;
d) aflau despre existenţa unor reţele infracţionale antisociale mai eficiente şi mai bine organizate decât instituţiile statului incapabile să acţioneze;
e) aflau că bogăţia, succesul, notorietatea se pot obţine fără muncă, ori prin manevre dolosive.
Această generaţie este cea care marchează câţiva indicatori alarmanţi ai calităţii vieţii:
a) scăderea îngrijorătoare a populaţiei naţionale prin emigrarea şi reducerea sporului natural: IMAS apreciază că la recensământul din 2012 populaţia României va înregistra, faţă de anii `90, cu 1.250.000 de cetăţeni mai puţin;
b) înregistrarea sporului negativ de populaţie în 2010 printr-o rată de natalitate mai mică decât cea de mortalitate: INS anunţă că, în luna iunie, faţă de luna mai a.c., sporul negativ este de 1891 persoane;
c) creşterea ratei de sinucideri de trei ori mai mult decât în 1987 (1987- circa 1000, în 2009 se ajunge la 2953 cazuri). Acest indicator demonstrează creşterea gradului de disperare a românilor, generat de înrăutăţirea situaţiei economice, de lipsa de speranţă şi de ineficienţa influenţei şi educaţiei morale a clerului care, după 1989, devine o categorie privilegiată, fără responsabilităţi morale şi sociale;
d) aceşti tineri sunt martorii popularizării obsedante a unor categorii de infracţiuni care, acum, aparţin cotidianului, în timp ce în alte perioade aveau caracter accidental sau excepţional: pruncuciderile, paricidele, incestul, violul, sperjurul. Se înmulţesc infracţiunile şi exemplele de ignorare a principiilor morale şi obligaţiilor profesionale în cadrul unor categorii angajate sub prestaţie de jurământ: parlamentari, înalţi funcţionari publici, membri ai clerului, lucrători în serviciile de ordine publică, lucrători în serviciile secrete...;
e) tot această generaţie a înregistrat cota cea mai mare de abandon şcolar: aceşti tineri au lăsat în urmă 1,7% dintre colegii lor la sfârşitul clasei a IV-a, 2,2% la sfârşitul ciclului gimnazial, 8,5% la nivelul învăţământului profesional şi 2,9% dintre colegii lor de liceu; rata cea mai înaltă a abandonului şcolar se înregistrează în mediul rural, făcând să fie ridicole declaraţiile guvernanţilor cu privire la caracterul nediscriminatoriu al învăţământului, la centrarea acestuia pe interesele elevilor şi la accesul egal la învăţătură;
f) rezistând din ce în ce mai puţin presiunilor antimodelelor, convinşi din ce în ce mai puţin de regulile morale recomandate de şcoală, într-un climat naţional de accentuată descompunere morală, această generaţie a dat şi cele mai slabe performanţe în competiţiile internaţionale ale şcolii româneşti, fapt recunoscut fără echivoc şi în raportul anual al ministrului pentru anul 2009 care, la pagina 8, remarcă o scădere continuă a performanţelor olimpicilor noştri, începând cu 1995, până în 2007, date publicate la finele anului 2008.
INSISTĂM asupra faptului că degradarea învăţământului românesc are la bază şi cauze de natură materială: subfinanţarea continuă şi progresivă. Niciunul dintre guvernele României de după 1989 nu s-a ridicat la performanţa guvernului comunist care, fără să fie obligat de lege, acorda dezvoltării învăţământului românesc 6,25% din PIB în anul 1965. Guvernele postdecembriste au cheltuit banii rămaşi de la guvernările comuniste, au cheltuit banii de pe privatizări, au cheltuit banii din împrumuturi externe, cheltuie peste 50% din totalul fondului de salarii naţional, ca venit şi sursă bugetară, fără să ajungă la capacitatea de a asigura învăţământului minimul decent.
Cea mai mare cotă alocată iniţial pentru învăţământ, de 5,2% în 2007, a fost diminuată prin rectificări de buget şi cheltuită în cea mai mare parte pentru investiţii ineficiente sau care s-au făcut după „legile” noastre: licitaţii trucate, supraevaluări, contracte adiţionale care ridică de câteva ori mai mult costurile faţă de cel asumat în momentul licitaţiei. În anul 2006, cheltuielile alocate de România pentru învăţământul secundar nu depăşesc 2% din PIB (Raportul EURYDICE).
Alocarea de 3,5% din PIB pentru învăţământ în 2009 este un exerciţiu de imagine şi diversiune pentru guvernul Boc deoarece banii sunt atât de puţini, încât nu asigură nici salarizarea integrală a celei mai eficiente dintre categoriile de bugetari şi cea mai prost plătită faţă de gradul de competenţă şi eficienţă socială dovedit în comparaţie cu celelalte categorii de bugetari.
Clasa politică şi guvernanţii permit plasarea României pe locul penultim între ţările UE, dovedind cel mai scăzut interes pentru calitatea învăţământului.
NE EXPRIMĂM NEMULŢUMIREA pentru că factorii de decizie au blocat în mod constant orice intenţie de reformă, au produs modificări repetate ale legislaţiei, au blocat reforma demarată în anul 1997-1998, după ce învăţământul românesc a fost printre primele capitole de negociere încheiate pentru aderarea României la UE. Ingerinţa politicului aduce sistemului deservicii incomensurabile, în condiţiile în care, în cele mai multe cazuri, la partid se stabilesc decidenţii, începând cu ministrul, inspectorii școlari generali, până la ultimul director de școală. Problema reală este că performanța profesională este deseori ignorată sau printre ultimele criterii avute în vedere la promovare. Ce autoritate morală poate transmite un ministru cu evidente carenţe de comunicare ?
FSLI este de părere că Pactul pentru Educaţie conţine reperele unei strategii menite să asigure modernizarea sistemului de educaţie din România. Din păcate, niciuna dintre prevederile acestuia nu s-a aplicat iar clasa politică a demonstrat încă o dată lipsa de responsabilitate şi interes pentru modernizarea şcolii româneşti. Nimeni dintre semnatarii decidenţi nu i-a dat importanţă, începând cu iniţiatorul, preşedintele României, şi finalizând cu ultimul dintre liderii politici.
Intenţiile bune ale Pactului pentru Educaţie, opera specialiştilor consultaţi, au fost rapid uitate de politicienii beneficiari ai exerciţiului de imagine. Nu s-a întocmit şi realizat niciunul dintre proiectele propuse, niciuna dintre strategiile necesare. Pactul a constituit o diversiune în momentul dezbaterii privind creşterea pensiilor şi a fost lansat pentru a fi folosit când a fost clamat demagogic ca un succes în campania prezidenţială din 2009.
Lipsa de responsabilitate şi dublul limbaj al actualei guvernări se demonstrează prin aceea că preia obiective ale Pactului în estimările anunţate în „Raportul asupra stării sistemului naţional de învăţământ din 2009” pentru etape viitoare care vor fi replanificate prin Legea Educaţiei Naţionale (LEN) şi vor cădea în sarcina unor guvernări de după anul 2012.
Aceeaşi lipsă de credibilitate a decidenţilor naţionali este motivată şi de proiectul LEN deoarece are cele mai bizare prevederi care-şi pot găsi locul într-un text de lege ce priveşte educaţia naţională: art. 302 din proiectul trimis la Parlament prevede alocarea unei sume echivalentă a 500 EURO, acordată fiecărui nou-născut, începând cu intrarea în vigoare a legii, sumă care timp de 16 ani rămâne depusă în trezoreria statului. În aceste condiţii este evident faptul că legea devine un mijloc de „sifonare” a bugetului alocat învăţământului.
Aceeaşi suspiciune este motivată şi de faptul că LEN susţine acordarea a 6% din PIB pentru educaţie, în timp ce extinde domeniul subiecţilor beneficiari pentru toţi cetăţenii României de la 0 la peste 40 de ani: art. 273(3): educaţia timpurie – 0-6 ani şi art. 277(1) g): „angajaţi de peste 40 de ani cu nivel scăzut de educaţie, rezidenţi în mediul urban şi în rural, cu calificare redusă sau necalificaţi.”
Legea instituie, în condiţiile actuale de austeritate şi diminuare a salariilor, noi autorităţi administrative şi autonome care se alătură celorlalte, beneficiare ale banilor din bugetul public ca urmare a parteneriatului stat-privat (art. 284 instituie Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, Agenţia Naţională pentru Calificările din Învăţământul Superior şi Parteneriat cu Mediul Economic şi Social şi Cisco Certified Internetwork Professional). Nu putea propune domnul ministru sau autorii textului de lege ca acest registru să fie gestionat de oricare dintre catedrele de informatică de la oricare dintre liceele noastre, cu condiţia ca aceşti informaticieni să nu fie concediaţi, potrivit reducerilor de personal preconizate de MECTS ?
Noi, semnatarii prezentei SCRISORI DESCHISE, atragem atenţia tuturor factorilor de decizie şi responsabilitate că o continuare a acestui tip de politică şi atitudine duce la efecte imprevizibile, generatoare de dezechilibre sociale şi economice cu impact puternic asupra vitalităţii naţionale, eficienţei economice şi credibilităţii instituţiilor reprezentative ale statului.
La nivelul sistemului, unul dintre efectele perverse este părăsirea ţării de către specialişti care pot emigra în UE, potrivit „recomandării” prezidenţiale, fapt ce duce la confruntarea cu o penurie accentuată a personalului de specialitate. Faptul se demonstrează prin aceea că, la nivel european, cadrele didactice reprezintă, în medie, 2% din populaţia activă, în timp ce procentul din România este de 1,4%. Sondajele de opinie arată că reducerea calităţii actului de învăţământ se datorează în proporţie de 87% de reducerea numărului personalului de specialitate.
Percepţia incorectă a modelului european este determinată de faptul că decidenţii noştri copiază şi nu asimilează modelele.
Un argument îl prezintă proiectul LEN prin care decidenţii acceptă sensul occidental al noţiunii de educaţie sub aspectul său complex (învăţare şi comportament), în timp ce în peisajul naţional îl aplică limitat: cu sensul de învăţare şi formare continuă. Factorii noştri de decizie ignoră cu seninătate faptul că România postdecembristă nu are probleme esenţiale cu armonizarea privind instrucţia/învăţarea populaţiei la nivelul exigenţelor europene. Problema reală a României este legată de educaţie, de adaptarea comportamentală a românilor la exigenţele UE.
În tradiţia pedagogiei naţionale, conceptul de învăţământ presupune două componente: instrucţia şi educaţia, care se aplică unitar, dar teoretic sunt disociate. A renunţa la această percepţie teoretică înseamnă a goli de componente esenţiale conţinutul sistemului nostru naţional.
În ultimii 20 de ani „s-au aplicat” strategii de aliniere la Occident doar la nivelul conţinuturilor învăţării, ignorându-se interesul şi efectele nocive ale neglijării demersului educativ.
Un alt efect pervers este afirmarea non-valorii, a antimodelelor, care dezorientează tineretul, îl face incapabil de a mai diferenţia binele de rău, falsul de original, adevărul de minciună.
Cele mai importante efecte ale politicii educaţionale sunt:
- după 20 de ani de mimare a democraţiei, populaţia României nu ştie să aleagă;
- la 20 de ani după „răsturnarea” comunismului, mulţi dintre români regretă acea epocă;
- după 20 de ani, mulţi dintre români consideră, în mod eronat, că societatea în care trăiesc este o societate cu adevărat democratică;
- individul nu şi-a format şi consolidat trăsăturile fundamentale ale cetăţeanului liber: independenţa materială, libertatea de gândire şi de opţiune, curajul de opinie şi exerciţiul de a pretinde reprezentanţilor autorităţii să-i servească interesele şi să nu îl oblige să se subordoneze, decât dacă prevede legea.
Noi, semnatarii conştienţi şi responsabili ai prezentei Scrisori deschise, ne adresăm cu toată responsabilitatea
Preşedintelui României:
- să respecte prevederile constituţionale şi să se manifeste ca un garant real, eficient şi credibil al respectării drepturilor fiecărui cetăţean pe care îl reprezintă;
- să respecte jurământul depus potrivit art. 82(2) din Constituţia României prin care se angajează expres „...să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român...”;
- să diferenţieze noţiunea de „legalitate” de cea de „legitimitate”, în sensul că jurământul îl obligă să apere şi interesele celui mai mare număr dintre românii care nu l-au votat pentru că au votat împotrivă sau nu s-au prezentat la vot;
- să îşi onoreze asumarea calităţii de preşedinte şi să încurajeze acţiunile eficiente împotriva tuturor celor care încalcă legea, chiar dacă fac parte dintr-un partid politic agreat sau din grupuri de interese ce par a fi de bună credinţă;
- să iubească şi să lupte pentru binele tinerilor din România, aşa cum luptă pentru binele copiilor săi;
- să constituie un model pentru tinerii şi populaţia României şi să câştige respectul şi consideraţia omologilor străini în contextul reprezentărilor internaţionale;
- să accepte ideea că cel mai bun comandant este acela care îşi asumă răspunderea şi face tot posibilul pentru bunul mers al ţării.
Membrilor Guvernului României:
- să conştientizeze că o reformă în învăţământ nu este posibilă decât în măsura în care aceasta oglindeşte şi serveşte o reformă structurală reală şi profundă în viaţa economică, în instituţiile statului şi în mentalul colectiv al naţiunii;
- să accepte ideea că o reforma în învăţământul românesc nu este posibilă şi reală prin copierea şi implementarea altor modele;
- să conştientizeze faptul că o reformă naţională presupune analiza specificului şi dificultăţilor naţionale, prognozarea progresului naţional pe termen mediu şi lung, obiective şi ţinte corelate cu exigenţele comunităţii europene;
- să nu uite că o guvernare eficientă are în vedere faptul că cea mai mare economie şi cea mai bună politică bugetară se fac investind în educaţie;
- să aibă o viziune pe termen lung atunci când lansează strategii. Investiţia în învăţământ ar aduce, pe viitor, reduceri de costuri: în sănătate (prin educaţia populaţiei şi acţiunile de medicină preventivă); în administraţie (prin calitatea prestaţiei funcţionarilor şi onestitatea relaţiei cu solicitanţii); în serviciile de protecţie şi poliţie socială (prin reducerea costurilor ca urmare a scăderii infracţionalităţii şi derapajelor sociale); în justiţie (prin reducerea numărului de cauze ca urmare a generalizării comportamentului civilizat al populaţiei);
- să conştientizeze că reuşita reformei în sistemul educaţional este
indisolubil legată de creşterea calităţii resursei umane, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără o salarizare decentă, măsură pe care Guvernul o poate lua prin noua lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
- să conştientizeze că problema esenţială a României priveşte calitatea clasei politice, a guvernanţilor ineficienţi, a lipsei de răspundere, a incapacităţii de a promova modele, de a limita/stopa manifestarea liberă a antimodelelor;
- să regândească strategiile de educaţie naţională dintr-o perspectivă preponderent comportamentală şi responsabilă;
- România are nevoie de un program naţional şi de o coordonare guvernamentală/interministerială, care să urmeze principiile unei programe a educaţiei naţionale, de remodelare a comportamentului naţional. Acest program să fie aplicat în toate instituţiile statului de la cel mai înalt nivel până la ultimul angajat care, acum, nu-şi face datoria dacă nu primeşte mită, nu are chef sau nu primeşte un ordin de la superiori;
- să ia măsuri pentru rescrierea codurilor profesionale;
- să implementeze un plan de restricţii şi responsabilităţi exemplare, pe măsura drepturilor şi privilegiilor pe care le au, tuturor categoriilor de bugetari, în baza învestirii şi a jurământului depus;
- să promoveze legi şi decizii drepte şi eficiente prin care se stimulează dezvoltarea economică şi iniţiativa în descoperirea şi pedepsirea fraudei.
Ministrului Educaţiei:
- să ia notă de faptul că învăţământul este ultimul domeniu care a cedat acţiunii destructurative, parcursă de societatea românească în ultimii 20 de ani;
- să fie conştient de faptul că singurele care au asigurat această întârziere au fost cadrele didactice;
- să înţeleagă faptul că sindicatele din învăţământ nu reprezintă un adversar, ci un partener competent, profesional, de bună-credinţă. Sindicatele nu fac jocuri politice şi militează pentru o reformă reală şi profundă, nu una cosmetizată, cu rezultate îndoielnice, pe baza unor sacrificii nemeritate;
- să ia notă de faptul că managementul în învăţământ presupune în mod necesar o relaţie de colaborare şi parteneriat cu toţi actorii actului educaţional: părinţi, tineri, profesori, reprezentanţi ai instituţiilor statului;
- să accepte ideea că o reformă a învăţământului impune acţiuni şi decizii responsabile, începând de la cel mai înalt nivel administrativ, până la profesorul care pune o notă, acordă o sancţiune sau un premiu. Ca şi în alte domenii, în învăţământ nimeni nu răspunde sau răspunde evident nesemnificativ, pentru că nu îşi asumă, emite note sau puncte de vedere, pasând responsabilităţile deciziilor eronate către subordonaţi. Este cel mai elocvent exemplu de lipsă de demnitate şi ineficienţă decizională.
- să nu uite că orice decizie are reguli neschimbate: fundamentare, asumare de către decident, integrare în contextul legislativ, precizare a condiţiilor de aplicare, efecte ale nerespectării şi formulare inechivocă;
- dacă vreţi să rămâneţi în istoria învăţământului ca un ministru de referinţă şi de succes, Domnule Ministru, vă propunem să gândiţi şi să iniţiaţi un program prin care să angajaţi în sistemul naţional educaţional forţe şi capacităţi latente, datoare societăţii româneşti: cultele religioase cu toate structurile lor instituţionale, instituţiile media cu toate posibilităţile şi resorturile specifice, fundaţiile naţionale şi asociaţiile neguvernamentale cu toate posibilităţile reale de care dispun pentru a fi evaluate şi acreditate în continuare în scopul declarat.
Parlamentarilor României:
- să nu uitați că legile şi actele normative în materie de învăţământ şi educaţie au un efect tardiv, imprevizibil şi incalculabil, care în timp pot afecta şi propria dumneavoastră securitate, avere şi familie;
- vă cerem cu cea mai profundă solemnitate să vă abţineţi de la comportamente, atitudini şi decizii antisociale şi antinaţionale;
- să promovaţi şi să votaţi cu curaj legi bune şi drepte, necesare României şi revigorării sale naţionale, chiar dacă acestea nu vă convin sau nu sunt pe placul celor de care depindeţi material, ca poziţie socială, imagistic sau celor care vă şantajează;
- să slujiţi o doctrină politică, să fiţi fideli acesteia şi să încetaţi migrarea în funcţie de interese personale, de grup, la comandă sau din orgolii;
- să nu uitaţi că salvarea naţiunii, ca în toate cazurile cunoscute în istoria lumii, constă în învăţământ;
- să nu uitaţi că România are nevoie de acele legi bune care să asigure şi instruire şi educaţie: un judecător impecabil profesional, dar needucat este mai nociv social decât un judecător cu o pregătire profesională redusă, dar educat în spiritul dreptăţii şi intransigenţei;
Asociaţiilor de părinţi:
- vă chemăm să fiţi alături de noi, să aveţi încredere în demersul nostru sincer şi dezinteresat;
- nu uitaţi că prin plata contribuţiilor către stat, acesta vă este obligat să asigure educarea şi instruirea copiilor dumneavoastră la cel mai înalt nivel de performanţă al capacităţilor fizice şi intelectuale, al dotărilor specifice pentru performanţa artistică şi sportivă;
- veţi găsi în sindicatele din învăţământ un partener care să facă din organizaţiile dumneavoastră un actor social important, direct interesat şi responsabil pentru redresarea României, prin educaţie şi formarea unui tineret conştient, capabil şi autoexigent.
Asociaţiilor de elevi:
- vă chemăm alături de profesorii voştri care vă învaţă adevărul, diferenţierea binelui de rău, a moralului de imoral şi drumul spre libertatea civică şi de conştiinţă;
- vă chemăm să vă integraţi în rândul tineretului UE, în primul rând printr-o atitudine exigentă şi critică faţă de şcoală, dar, în acelaşi timp, să nu faceţi niciun rabat factorului politic, indiferent de promisiuni, intimidări sau sugestii inconvenabile;
- vă rugăm să nu uitaţi că voi sunteţi viitorul ţării, că voi trebuie să reconstruiţi această ţară, care timp de 60 de ani a stagnat în timpul comunismului şi a regresat după 1989.
Noi, iniţiatorii şi semnatarii de mai jos ai acestei SCRISORI DESCHISE, convinşi că demersul nostru unitar poate avea impact şi efecte pozitive, ne angajăm la acţiuni comune şi concertate cu asociaţiile de părinţi şi de elevi pentru a sensibiliza clasa politică şi credem că îi putem determina pe guvernanţi să regândească strategiile naţionale de instruire şi educare în folosul tinerilor, al ţării şi pentru optimizarea integrării reale în UE.