*****MESAJUL PREȘEDINTELUI FSLI LA DESCHIDEREA ANULUI ȘCOLAR 2017-2018*****

vineri, septembrie 24, 2010

COMUNICAT FSLI - 23 SEPTEMBRIE 2010

FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT
FEDERATION DES SYNDICATS LIBRES DE L’ENSEIGNEMENT
FREE TRADE UNION FEDERATION IN EDUCATION
R O M Â N I A
BUCUREŞTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012
Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37
www.fsli.ro fsli@upcmail.ro

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ
nu acceptă umilirea cadrelor didactice

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, reprezentând Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, a decis să se retragă de la negocierile cu reprezentanţii Guvernului, privind Legea de salarizare unitară în sistemul bugetar.
Nu acceptăm negocierile în care reprezentanţii Executivului nu respectă principiul privind echivalarea funcţiilor în sistemul public, principiu elementar în actul normativ, care ar trebui să ofere o salarizare unitară şi corectă a salariaţilor de la stat şi care a fost asumat atât de premierul Emil Boc, cât şi de fostul prim ministru Călin Popescu Tăriceanu.
Acordarea coeficientului maxim de 4,4 unui profesor de grad didactic I, cu 40 de ani vechime, situează învăţământul preuniversitar în zona inferioară a grilei unice de salarizare, fapt neacceptat de federaţia noastră.
F.S.L.I. a cerut modificarea acestei grile şi acordarea coeficientului 7 pentru această funcţie, pentru a recunoaşte, astfel, adevărata valoare a unui profesor cu o astfel de experienţă şi pregătire profesională. Nu putem accepta ca învăţământul să fie tratat din nou cu dispreţ de reprezentanţii Guvernului.
F.S.L.I. a decis să participe la următoarele discuţii pe legea de salarizare unitară în sistemul bugetar, doar în condiţiile în care reprezentanţii Executivului acceptă renegocierea coeficienţilor de salarizare pentru sistemul de educaţie.
Preşedinte,
Aurel Cornea