*****Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat Premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului*****

marți, iunie 22, 2010

Program ACȚIUNI a celor 5 confederații sindicale în perioada 17.06 – 10.09 2010

1. Depunerea plângere la OIM – termen 19 iunie 2010
2. Obținerea unei Rezoluții speciale din partea Congresului CSI pentru situația din România – termen 27 iunie 2010
3. Scrisoare deschisă către Președintele României pentru a cere returnarea către Parlament a legii reducerilor – termen 25 iunie 2010
4. Pichetarea Administrației prezidențiale cu ocazia depunerii scrisorii deschise – data de 25 iunie 2010 (program de la 9,00 – 11,00, cel putin 4.000 pers)
5. Campania cetățenilor împotriva parlamentarilor care au votat pentru promovarea legii reducerilor, prin scrisori adresate acestora – termen 31 august 2010
6. Asigurarea de asistență juridică pentru pensionari (din 15 iulie 2010) și pentru salariați (din 1 august 2010) care vor contesta în instanța națională și la CEDO prejudiciul suferit
7. Consultarea individuală a membrilor de sindicat, asupra modului de acțiune și a participării acestora la viitoarele acțiuni – termen 31 august 2010
8. O nouă analiză comună a situației a celor 5 confederații – termen până la 10 septembrie 2010