*****FSLI PICHETEAZĂ ÎN 21 ȘI 22 FEBRUARIE MINISTERUL MUNCII*****Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat Premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului*****

marți, iunie 15, 2010

PLANGERE PENALA IMPOTRIVA MINISTRULUI EDUCATIEI, DL FUNERIU DANIEL

Alăturat puteți accesa plângerea penală formulată de federațiile sindicale din învățământ împotriva d-lui FUNERIU Daniel Petru – ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, a infracţiunilor de ameninţare şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 206 şi art. 246 din Codul penal, precum şi a infracţiunii prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Argumentele care stau la baza prezentei solicitări sunt următoarele: ... (continuare)
ACEASTA PLANGERE A FOST ADRESATA PRESEDINTELUI ROMANIEI, DL. TRAIAN BASESCU, PRESEDINTELUI SENATULUI DL. MIRCEA GEOANA SI DOAMNEI ROBERTA ANASTASE, PRESEDINTE AL CAMEREI DEPUTATILOR.