*****CONCURS DIRECTORI 2017*****GRADATII DE MERIT 2017*****OUG NR. 17/2017 - MAJORARE SALARII NEDIDACTIC*****OMEN NR. 3252/2017*****OMEN NR. 3160/2017*****OMEN NR. 3151/2017*****HG NR. 38/2017*****MIȘCAREA PERSONALULUI DIDACTIC 2017-2018*****OMENCS NR. 6161/2016*****

vineri, mai 28, 2010

COFERINȚA DE PRESĂ MINISTRUL EDUCAȚIEI - 27 MAI 2010

Aproape 80% din cadrele didactice implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat vor participa la proba de evaluare a competenţelor într-o limbă străină din data de 31 mai 2010
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că 77% din cadrele didactice implicate în organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat vor participa la proba de evaluare a competenţelor într-o limbă modernă, din data de 31 mai. De asemenea, ministrul Educaţiei a prezentat şi măsurile pe care MECTS le are în vedere pentru buna desfăşurare a examenului de bacalaureat din acest an şcolar.
„Pentru susţinerea probei din data de 31 mai, începând cu centrele în care profesorii sau unii dintre profesori au optat să-şi exercite dreptul la grevă, comisia pe care noi am constituit-o de acum două săptămâni a analizat soluţiile legale, mi-a propus şi eu am acceptat următoarele măsuri: elevii din centrele care au dificultăţi vor fi arondaţi centrelor din aceeaşi comună sau din acelaşi oraş în care are loc bacalaureatul. Am decis, de asemenea, că supravegherea va fi realizată de persoane care îndeplinesc o funcţie didactică. Am mai decis că, profesorii evaluatori pot fi nu doar profesorii de la clasă, ci şi alţi profesori de aceeaşi specialitate şi nivel de studii din cadrul şcolii sau al unei alte şcoli. Se va respecta, totodată, numărul optim de candidaţi în sălile de examen", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu. Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a mai anunţat că toate cadrele didactice implicate în examenul de bacalaureat vor fi remunerate pentru activitatea depusă. „Ministerul, ca în fiecare an, a decis să-i plătească pe cei care participă la examenul de Bacalaureat. Sumele, în funcţie de rolul fiecăruia în comisiile respective, sunt cuprinse între 600 RON şi 275 RON. Desigur, munca suplimentară merită plătită suplimentar - este cazul profesorilor care îi înlocuiesc pe cei care se află în grevă. Ministerul îşi ia foarte în serios sarcina de a organiza bacalaureatul şi doresc să le mulţumesc profesorilor care sunt alături de elevi", a mai declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă este ultima din cadrul probelor orale ale examenului de bacalaureat şi se desfăşoară în intervalul 31 mai - 4 iunie. La această probă sunt aşteptaţi să participe peste 200.000 de candidaţi. În situaţia în care vor exista elevi care nu pot susţine proba din cauza mişcărilor de protest anunţate de sindicate, aceasta va fi reprogramată.
Declaraţiile ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, sunt disponibile ataşat în fişier PDF.
27.05.transcriere declaratii conf. presa.pdf
BIROUL DE PRESĂ MECTS