*****REZOLUTIA CONFERINTEI NATIONALE A FSLI - NOIEMBRIE 2017*****

miercuri, martie 24, 2010

PROBLEME MARI CU DECONTAREA NAVETEI

Se înmulțește numărul cazurilor în care primăriile nu mai decontează naveta. În luna februarie 2010, 11 primării nu au plătit contravaloarea cheltuielilor de transport personalului didactic: Alexandru Vlahuță, Bogdănița, Grivița, Iana, Ibănești, Ivești, Murgeni, Pogana, Puiești, Vinderei, Zorleni. Cele mai multe dintre ele au restanțe și din luna ianuarie și, unele, chiar din 2009. Există cazuri în care s-au trimis adrese către unitățile de învățământ prin care sunt înștiințate că, din cauză că primăria respectivă nu dispune de fonduri suficiente, sumele pentru decontarea navetei nici măcar nu au fost cuprinse în bugetul local și, drept urmare, nu se va mai plăti naveta în anul 2010.
Chiar dacă noi vom câștiga cu siguranță în instanță aceste drepturi, procesele durează câteva luni, și până atunci personalul didactic navetist va fi nevoit să-și plătească din salariul nesimțit transportul care, în multe situații, depășește 200 lei/lună.
Probabil că primarii respectivi, deși știu foarte bine că există o lege, s-au molipsit de la premierul Boc și Guvernul României și își permit să procedeze la fel: să nu țină cont de lege și să nu plătească aceste drepturi legal cuvenite.
Atragem atenția directorilor și liderilor de sindicat să depună în continuare, lunar, documentația prin care solicită decontarea navetei la primărie, pentru a putea folosi aceste documente ca probe în instanță.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu