*****FSLI PICHETEAZĂ ÎN 21 ȘI 22 FEBRUARIE MINISTERUL MUNCII*****Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat Premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului*****

luni, ianuarie 18, 2010

Sedinta Comisiei de Dialog Social MMFPS

Luni, 18 ianuarie 2010, ora 9:30, se va desfăşura la sediul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, sedinţa Comisiei de Dialog Social, având pe ordinea de zi dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind unele măsuri pentru aplicarea Legii-Cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în anul 2010.La discuţii vor participa domnul secretar de stat Valentin Mocanu, reprezentanţi ai Direcţiei Salarizare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi ai sindicatelor şi patronatelor reprezentative la nivel naţional.
Direcţia Politici Publice şi Comunicare
Sursa:
Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu