vineri, decembrie 31, 2010
vineri, decembrie 17, 2010
miercuri, decembrie 15, 2010
COMUNICAT DE PRESĂ FSLI - 15.12.2010

BUCUREŞTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012
Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37 - www.fsli.ro fsli@upcmail.ro
Traian Băsescu aruncă incompetenţa Guvernului pe umerii dascălilor
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind calitatea educaţiei din România, un atac la adresa cadrelor didactice şi a sindicatelor care le reprezintă. Astfel de declaraţii nu mai sunt o noutate pentru noi, întrucât domnul preşedinte şi-a făcut un obicei din a arunca cu noroi în sistemul de învăţământ, doar pentru a masca greşelile şi nepăsarea Guvernului pe care îl protejează.
Rezultatele slabe ale elevilor, despre care a vorbit preşedintele Traian Băsescu, nu sunt cauzate de carenţele actualei legi a învăţământului, ci de faptul că miniştrii Educaţiei nu au fost în stare să adapteze programele şcolare la noile cerinţe europene.
Cum îşi explică şeful statului faptul că în timpul celor două mandate ale sale, la conducerea Ministerului Educaţiei s-au perindat cinci miniştri, care au propus trei proiecte de lege şi abia acum consideră că România are nevoie urgentă de o lege a educaţiei? Cine l-a oprit pe domnul preşedinte să le impună miniştrilor, care au provenit din partidul pe care îl conduce din umbră, să ia măsurile pentru îmbunătăţirea calităţii actului educaţional?
Cum îşi imaginează preşedintele că se poate face un învăţământ de calitate, cu şcoli care mai funcţionează în condiţii insalubre, elevi nevoiţi să parcurgă pe jos distanţe mari, pentru că nu le este asigurat transportul şi cadre didactice care nu se pot întreţine din salariile de mizerie pe care le primesc? Toate acestea au o cauză: educaţia din România a fost întotdeauna subfinanţată, acest domeniu primind anual, în mod constant, în jur de 3% din PIB. Preşedintele ţării trebuie să înţeleagă faptul că nu putem avea calitate în educaţie, fără dascăli bine plătiţi. Această problemă s-ar fi putut rezolva dacă s-ar aplica Legea 221/2008, promulgată de Traian Băsescu care a argumentat că angajaţii din educaţie nu pot face performanţă fără salarii motivante.
Pentru mai multe detalii:
Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I., 0722.779.716
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare, 0728.999.847
marți, decembrie 14, 2010
COMUNICAT DE PRESĂ FSLI - 14.12.2010

FEDERATION DES SYNDICATS LIBRES DE L’ENSEIGNEMENT
FREE TRADE UNION FEDERATION IN EDUCATION
R O M Â N I A
BUCUREŞTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012
Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37
www.fsli.ro fsli@upcmail.ro
Guvernul calcă în picioare salarizarea bugetarilor
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ nu este de acord cu angajarea răspunderii guvernamentale pe Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi nici pe cea privind salarizarea în 2011 a acestei categorii de personal.
F.S.L.I. atrage atenţia opiniei publice că Guvernul României încalcă orice formă de dialog social şi tratează cu dezinteres problema salariilor din sistemul public. Ţinând cont de importanţa acestor acte normative şi de efectele pe care le produc în rândul a 1,3 milioane de bugetari, cele două legi ar fi trebuit să fi adoptate prin dezbatere parlamentară. Guvernul calcă în picioare prevederile Legii 118/2010, potrivit căreia după 31 decembrie 2010 bugetarii ar fi trebuit să revină la salariile din luna iunie(înainte de reducerea cu 25%), lucru cerut şi de Curtea Constituţională a României. Reamintim faptul că majorarea de 15% propusă pentru anul 2011 reprezintă, de fapt, o scădere de 1% dacă ţinem cont de rata inflaţiei şi de faptul că premiul anual aferent anului 2010, nu se mai acordă.
Legea cadru de salarizare este făcută doar pentru clientela politică, lucru demonstrat de poziţionarea “şefilor” în partea superioară a grilei de salarizare. Deşi reprezintă domenii cheie pentru o ţară care aspiră spre o dezvoltare durabilă, angajaţii din educaţie, cercetare şi sănătate au primit doar „resturi” salariale.
“Guvernul nu face altceva decât să îşi bată joc de peste un million de salariaţi. Promovarea acestei legi prin angajarea răspunderii guvernamentale nu demonstrează decât un singur lucru: graba unui Guvern iresponsabil, pentru a da raportul în faţa Fondului Monetar Internaţional că a reuşit să pună în aplicare măsurile de austeritate. În realitate, în spatele acestor tăieri sunt ascunse interesele de partid, în funcţie de care sunt împărţiţi banii în această ţară”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.
Pentru mai multe detalii:
Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I., 0722.779.716
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare, 0728.999.847
COMUNICAT DE PRESĂ FSLI ȘI SCRISOARE DESCHISĂ

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ care reprezintă interesele a aproximativ 200 de mii de membri, solicită Guvernului României să ia de urgenţă măsurile necesare prin care să fie interzisă, cu desăvârşire, comercializarea produselor etnobotanice în ţara noastră, prin adoptarea unei hotărâri de Guvern. De asemenea, cerem şi Parlamentului României să voteze un proiect legislativ prin care se poate pune capăt unui act de distrugere în masă.
Potrivit celui mai recent Raport Naţional privind Situaţia Drogurilor 2010, în cursul anului trecut peste 1300 de persoane, majoritatea tineri, au ajuns la spital din cauza intoxicaţiilor grave cu plante etnobotanice, iar în primele 6 luni ale anului 2010 s-au înregistrat peste 200 de cazuri. Acestea sunt însă doar datele oficiale pentru că, în realitate, numărul celor care apelează la magazinele de etnobotanice este mult mai mare. În plus, consumatorii ajung doar în ultimul stadiu la spital, iar medicii fac eforturi mari pentru a-i ajuta pe dependenţi să renunţe la acest viciu care poate cauza moartea.
În acest context, FSLI consideră că întreaga societate este responsabilă de efectele acestui fenomen necontrolat de autorităţile statului şi trebuie să se mobilizeze pentru a preveni aceste situaţii.
Îngrijorător este faptul că majoritatea consumatorilor sunt tinerii de 14-16 ani şi suntem revoltaţi că multe dintre aceste magazine care vând iluzii şi distrug vieţi sunt amplasate în apropierea unităţilor de învăţământ. Din păcate, doar în câteva oraşe autorităţile locale au luat măsura închiderii acestor centre de comercializare, care pun în pericol viaţa copiilor.
F.S.L.I. consideră că substanţele etnobotanice reprezintă un atentat la sănătatea cetăţenilor şi contribuie la distrugerea unor vieţi. Ne întrebăm care este diferenţa între vânzarea de droguri şi comercializarea acestor produse, dacă şi unele şi altele au acelaşi efect devastator asupra vieţii umane? Nu înţelegem lipsa de reacţie a autorităţilor statului care permit un astfel de comerţ şi ne întrebăm dacă, potrivit Constituţiei României, o astfel de activitate nu constituie un atac la siguranţa naţională?
În condiţiile de faţă nu putem să credem decât că Guvernul României face un troc prin care bugetul statului câştigă bani din taxele şi impozitele aplicate acestui comerţ, în defavoarea unor tineri care îşi pun viaţa în pericol.
Facem apel la părinţi şi elevi să ni se alăture în lupta împotriva comercializării şi consumului de substanţe halucinogene, pentru a putea împreună să oprim acest flagel şi să oferim tinerilor dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică, garantate prin Constituţie.
Emil Boc
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ care reprezintă interesele a aproximativ 200.000 de membri, vă solicită să luaţi de urgenţă măsurile necesare prin care să fie interzisă, cu desăvârşire, comercializarea produselor etnobotanice în ţara noastră, prin adoptarea unei hotărâri de Guvern.
Potrivit celui mai recent Raport Naţional privind Situaţia Drogurilor 2010, în cursul anului trecut peste 1.300 de persoane, majoritatea tineri, au ajuns la spital din cauza intoxicaţiilor grave cu plante etnobotanice, iar în primele 6 luni ale anului 2010 s-au înregistrat peste 200 de cazuri. Acestea sunt însă doar datele oficiale pentru că, în realitate, numărul celor care apelează la magazinele de etnobotanice este mult mai mare. În plus, consumatorii ajung doar în ultimul stadiu la spital, iar medicii fac eforturi mari să îi ajute pe dependenţi să renunţe la acest viciu care poate cauza moartea. Îngrijorător este faptul că majoritatea consumatorilor sunt tinerii de 14-16 ani şi este revoltător că multe dintre aceste magazine care vând iluzii şi distrug vieţi, sunt amplasate în apropierea unităţilor de învăţământ. Din păcate, doar în câteva oraşe autorităţile locale au luat măsura închiderii acestor centre de comercializare care pun în pericol viaţa copiilor.
F.S.L.I. consideră că substanţele etnobotanice reprezintă un atentat la sănătatea cetăţenilor şi contribuie la distrugerea unor vieţi. Ne întrebăm care este diferenţa între vânzarea de droguri şi comercializarea acestor produse, dacă şi unele şi altele au acelaşi efect devastator asupra vieţii umane?
Nu înţelegem lipsa de reacţie a autorităţilor statului care permit un astfel de comerţ şi ne întrebăm dacă, potrivit Constituţiei României, o astfel de activitate nu constituie un atac la siguranţa naţională? În condiţiile de faţă nu putem să credem decât că Guvernul României face un troc prin care bugetul statului câştigă bani din taxele şi impozitele aplicate acestui comerţ, în defavoarea unor tineri care îşi pun viaţa în pericol.
Vă reamintim, domnule premier, că oprirea acestui flagel depinde de dumneavoastră, iar lipsa unor măsuri drastice din partea Guvernului României nu ne poate face decât să credem că acceptaţi tacit extinderea acestui fenomen.
Preşedinte Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ,
Simion Hancescu
joi, decembrie 09, 2010
PRIMĂRIA PERIENI A PLĂTIT DREPTURILE DE NAVETĂ RESTANTE

miercuri, decembrie 08, 2010
ORDIN MECTS PRIVIND CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
joi, decembrie 02, 2010
CURSURI CCD VASLUI - DECEMBRIE 2010
Cursuri organizate de Casa Corpului Didactic Vaslui care se desfăşoară în luna decembrie 2010:
- Tehnologia Informaţiei şi Comunicării (T.I.C.) - Vaslui, Bârlad, Negreşti
- Şcoala incluzivă - o şcoală prietenoasă
- Curs de formare în domeniul jurnalismului/reviste şcolare
- Didactica disciplinelor (clasele I-IV)
- Educaţia pentru calitate
- Educaţia civică şi educaţia caracterului
- Intel®Teach – Instruire în societatea cunoaşterii - Vaslui, Bârlad, Huşi
Pentru înscrierea la aceste cursuri, consultaţi secţiunea Download - http://www.ccdvaslui.ro/
marți, noiembrie 30, 2010
vineri, noiembrie 19, 2010
COMUNICAT FSLI - 18.11.2010
marți, noiembrie 16, 2010
ORDIN MECTS PROGRAME PENTRU CONCURSUL DE OCUPARE A POSTURILOR


Lista programelor pentru concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, anexa 1 la OMECTS nr. 5620/11.11.2010:Descarcă

Programele pentru concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, anexa 2 la OMECTS nr. 5620/11.11.2010:Anexa 2- Programele titularizare.
vineri, noiembrie 12, 2010
MIȘCAREA PERSONALULUI DIDACTIC 2011 - 2012


Ordin nr. 5616/11.11.2010 pentru aprobarea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar- Citeşte mai mult

Metodologie privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, anexă la OMECTS nr. 5616/11.11.2010 - Citeşte mai mult

Ordin nr. 5615/11.11.2010 pentru aprobarea Calendarului mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012 - Citeşte mai mult

joi, noiembrie 11, 2010
INFORMARE FSLI - NEGOCIERI LA MINISTERUL MUNCII
Astăzi, 11 noiembrie 2010, a avut loc la Ministerul Muncii o întâlnire între reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi ai patronatelor cu ministrul Muncii Ioan Botiş precum şi cu secretarul de stat Valentin Mocanu. La întâlnire au participat din partea CSDR Iacob Baciu- preşedinte şi Simion Hancescu- vicepreşedinte şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Discuţiile au avut ca temă principală stabilirea salariului minim pe economie din 2011. Reprezentanţii sindicatelor au cerut majorarea salariului minim la 750 lei, începând cu 1 ianuarie 2011. F.S.L.I. consideră că este necesară această majorare, întrucât cea mai mare parte a celor care au acest venit sunt asistaţi social, pentru care statul acordă diferite subvenţii. În plus, considerăm că este nevoie de creşterea salariului minim pe economie pentru a se reduce evaziunea fiscală. F.S.L.I. cere majorarea salariului minim pe economie şi pentru că acesta reprezintă şi valoarea coeficientului 1 din grila prevăzută în legea de salarizare unitară în sistemul bugetar.
O parte dintre organizaţiile patronale cer majorarea salariului minim pe economie la 705 lei, în timp ce altele au propus ca valoare: 650 lei.
Reprezentanţii Ministerului Muncii nu au avansat nicio valoare pentru salariul minim pe economie din 2011.
Vă reamintim că, în urma negocierilor anterioare, coeficientul maxim pentru învăţământul preuniversitar, acceptat de Ministerul Muncii este de 5,36 pentru un profesor grad I, cu 40 de ani vechime, iar coeficientul minim este de 2,16, acordat profesorului debutant.
O nouă întâlnire între reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi ai organizaţiilor patronale cu miniştrii Muncii şi Finanţelor, având ca temă salariul minim pe economie şi aplicarea legii de salarizare unitară în sistemul bugetar pentru 2011, a fost programată pentru săptămâna viitoare.
Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare
miercuri, noiembrie 10, 2010
INFORMARE FSLI - COMISIE DE DIALOG SOCIAL

FEDERATION DES SYNDICATS LIBRES DE L’ENSEIGNEMENT
FREE TRADE UNION FEDERATION IN EDUCATION
R O M Â N I A
BUCUREŞTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012
Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37
www.fsli.ro fsli@upcmail.ro
INFORMARE
Astăzi, 8.11.2010, a avut loc Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la care au participat din partea federaţiei noastre domnii Simion Hancescu preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Levente Vadasz, expert resurse umane.
În cadrul şedinţei s-a discutat despre Proiectul de Ordin de ministru privind modificarea şi completarea OMEC nr. 4925/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Proiectul a fost modificat în urma demersurilor făcute de F.S.L.I., care a atras atenţia Ministerului Educaţiei că acest Ordin este ilegal, întrucât nu respecta prevederile Legii 84/1995. Prin urmare, proiectul aprobat prevede ca, în consiliul de administraţie, reprezentanţii unităţii de învăţământ să fie majoritari.
De asemenea au primit aviz favorabil şi următoarele proiecte:
- Proiectul de Ordin de ministru privind Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiilor de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Calendarului mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei de acordare a gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei de fundamentare a cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2011-2012.
În cadrul Comisie de Dialog Social, reperezentanţii F.S.L.I. au solicitat Ministerului Educaţiei explicaţii legate de întârzierea emiterii ordinului privind acordarea distincţiei „Gheorghe Lazăr”. Reprezentanţii Ministerului au declarat că premiile în bani, care însoţesc această distuncţie, nu pot fi acordate în acest an, din cauza restricţiilor impuse de legislaţia în vigoare potrivit căreia, în anul 2010 nu se acordă premii băneşti.
F.S.L.I. a mai solicitat M.E.C.T.S. să convoace, de urgenţă, o comisie tehnică pentru elaborarea formei finale a Regulamentului cadru, în baza căruia vor fi acordate sporurile pentru condiţiile grele de muncă, precum şi pentru condiţii periculoase sau vătămătoare. Se impune urgentarea elaborării acestui regulament, astfel încât aceste sporuri să fie acordate începând cu 1 ianuarie 2011. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, acest regulament ar fi trebuit să fie întocmit de fiecare ordonator de credite şi să fie avizat de Ministerul Finanţelor Publice precum şi de Ministerul Muncii.
Simion Hancescu, preşedinte FSLI
Marilena Gheorghita, Departament Comunicare FSLI
luni, noiembrie 08, 2010
PROIECTE METODOLOGII
miercuri, noiembrie 03, 2010
CCR: Legea educației - neconstituțională - 03.11.2010

Biroul de presă al Curţii Constituţionale
luni, noiembrie 01, 2010
INFORMARE CONSILIU NAȚIONAL FSLI - 28-31.10.2010


ACTIVITATE CCD VASLUI - JOI, 04.11.2010 LA BÂRLAD
marți, octombrie 26, 2010
MITING ȘI MARȘ DE PROTEST - BUCUREȘTI, 27 OCTOMBRIE 2010

-coeficienţi mai mari în grila din legea de salarizare unitară a bugetarilor;
-majorarea salariului minim la 750 lei, în 2011;
-adoptarea noii legi a educaţiei care să reformeze sistemul de învăţământ prin dezbaterea și votarea ei în Parlament și nu prin asumarea răspunderii;
-punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești și aplicarea Legii 221/2008;
-stoparea reducerilor de personal din învăţământ.
NOUTĂȚI DE LA CCD VASLUI

-Tehnologia Informaţiei şi Comunicării (T.I.C.)
-Management educaţional
-Educaţia de excelenţă
-Şcoala incluzivă - o şcoală prietenoasă
-Curs de formare în domeniul jurnalismului
-Didactica disciplinelor (clasele I-IV)
În perioada 19-21 noiembrie 2010 la C.C.D. Vaslui se va desfăşura cursul:
luni, octombrie 25, 2010
joi, octombrie 21, 2010
PROIECTE METODOLOGII MECTS 2010-2011

PROIECT - Metodologia privind miscarea personalului didactic
Descarcă
Proiect - Metodologia de acordare a gradatie de merit 2011 Descarcă
miercuri, octombrie 20, 2010
Apelul FSLI către învăţătoarea Cristina Anghel

Cu toată afecţiunea o rugăm să renunţe la această formă extremă de protest care îi pune viaţa în pericol. Este un sacrificiu suprem şi nu e drept ca distinsa doamnă să ia doar pe umerii săi povara problemelor şi a nedreptăţilor care există în sistemul de învăţământ. Ceea ce Cristina Anghel a reuşit să facă este un semnal pentru noi toţi, dar şi o lecţie. Doamna învăţătoare este un exemplu de demnitate şi de forţă şi o rugăm să ni se alăture la toate acţiunile pe care federaţia le va organizaîn această perioadă.
Este foarte important ca atunci când ducem o luptă să fim uniţi, să ne putem baza unul pe celălalt, astfel încât să avem sorţi de izbândă. Însăşi doamna învăţătoare, Cristina Anghel, a declarat că un singur creion se rupe uşor, dar un mănunchi întreg nu se frânge. Solidaritatea în aceste vremuri poate deveni cea mai bună armă în lupta pentru dreptate.
Mesajul F.S.L.I. îi va fi transmis Cristinei Anghel, astăzi, de către o delegaţie a federaţiei, în speranţa că doamna învăţătoare va pune capăt grevei foamei.
Preşedinte FSLI,
luni, octombrie 18, 2010
PROCES CÂȘTIGATE SIT BÂRLAD

Urmează săptamâna aceasta, pe data de 21.10.2010, procesele cu Consiliul Local Puiești și Consiliul Local Ivești.
vineri, octombrie 15, 2010
FSLI ARE 194.774 MEMBRI DE SINDICAT

-FEDERAȚIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT (FSLI): 194.774 membri (64,69% din numărul de membri de sindicat din învățământ);
-Federația Sindicatelor din Învățământ ”Spiru Haret”: 62.911 membri (20,89% din numărul de membri de sindicat din învățământ);
-Federația Educației Naționale (FEN): 43.387 membri (14,41% din numărul membrilor de sindicat din învățământ).
TOTAL: 301.072 membri de sindicat la nivelul învățământului preuniversitar.
OFERTA DE PROGRAME CCD VASLUI 2010-2011

Activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice organizate pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar pentru Semestrul I al anului şcolar 2010 - 2011
Zona Vaslui si Negresti
Zona Barlad
Zona Husi
joi, octombrie 14, 2010
COMUNICAT FSLI 14 OCTOMBRIE 2010
miercuri, octombrie 13, 2010
PRECIZĂRI PRIVIND DECONTAREA NAVETEI ȘI ACORDĂRII PRIMEI DE INSTALARE ÎN ANUL ȘCOLAR 2010-2011

În atenția membrilor de sindicat, liderilor și a directorilor de unități de învățământ:
”3)Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință, în cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzina Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de catre autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitarilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:
a)decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzina Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;
”(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salariala de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora:
Nu există vreun alt act normativ care să modifice sau să abroge pe cele prezentate mai sus !
S.I.T. Bârlad a câștigat, prin sentința civilă nr. 1084 pronunțată de Tribunalul Vaslui în ședința publică din 23.09.2010, procesul cu Consiliul local Perieni privind plata cheltuielilor de transport. Urmează, începând de săptămâna aceasta, alte procese pe această speță cu celelalte consilii locale care au restanțe la decontarea navetei.
Faceți, în continuare, demersurile legale prezentate și păstrați dovezile că ați făcut aceste demersuri pentru a putea deschide acțiuni în justiție împotriva celor care nu respectă legea.