*****ZIUA MONDIALĂ A EDUCATORILOR - 5 OCTOMBRIE 2017*****

luni, noiembrie 23, 2009

SOLUȚIE CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII PRIVIND APLICAREA LEGII 329/2009

DIRECŢIA LEGISLAŢIE, DOCUMENTARE ŞI CONTENCIOS:
1)Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios, nr. 34685/1154/2009, privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii ale Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor - cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
2) Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios, nr. 34769/1154/2009, referitor la sesizarea Curţii de Apel Târgu Mureş în legătură cu modalitatea de punere în aplicare a dispoziţiilor art.10 din Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor - cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Soluție:
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, analizând punctele de vedere formulate, a apreciat următoarele:
1.scopul reglementării cuprinse în Capitolul III al Legii nr. 329/2009 este de „reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar” pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii (respectiv 12 noiembrie 2009) şi 31 decembrie 2009, în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de criza economică;
2.sintagma „conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice”, utilizată la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, se interpretează în sensul că se referă la ordonatorii de credite, indiferent dacă este vorba de ordonatori principali, secundari sau terţiari;
3.mijloacele de realizare a scopului legii sunt reglementate, cu titlu exemplificativ, la art. 10 alin. (1) din actul normativ menţionat, fără a se institui o ordine de prioritate;
4.noţiunea de „cheltuieli de personal” nu se referă numai la fondul de salarii, ci şi la alte categorii de cheltuieli, cum ar fi: plata chiriilor, a transportului, a diurnelor de deplasare, a primelor, etc.;
5.pentru luna noiembrie, procentul de 15,5% lunar, în medie, de reducere a cheltuielilor de personal, trebuie aplicat proporţional cu perioada din această lună în care legea se aplică şi nu raportat la întreaga lună. În consecinţă, trebuie operată o reducere de 9,81% pentru această lună;
6.măsura de reducere a cheltuielilor de personal se alege după consultarea organizaţiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, cu acordul salariatului;
7.indiferent de măsura aleasă pentru reducerea cheltuielilor de personal, autorităţile şi instituţiile publice trebuie să asigure continuitatea serviciilor de interes public;
8.cu titlu de excepţie, în cazul în care reducerea cheltuielilor de personal nu se poate face decât prin aplicarea uneia dintre măsurile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) - c) din Legea nr. 329/2009, şi lipseşte acordul salariatului ori nu se poate asigura continuitatea serviciului de interes public, intervalul şi numărul de zile libere, precum şi reducerea programului se stabilesc de conducătorul instituţiei publice, astfel încât să nu fie efectuate mai mult de 4 zile libere într-o lună întreagă, iar diminuarea salariului (în această ipoteză) să nu depăşească media de 15,5% lunar;
9.poate fi o „măsură cu efect echivalent”, în sensul art. 10 lit. d) din Legea nr. 329/2009, de exemplu, o eventuală „compensare” parţială cu sumele cuvenite cu titlu de drepturi salariale (sporurile cumulate de 30% aplicabile de la 12 noiembrie 2009, pentru ordonatorii de credite care nu au fondurile necesare pentru plata imediată a acestora ori sumele restante cuvenite în temeiul unor hotărâri judecătoreşti executorii) sau amânarea plăţii unor categorii de cheltuieli de personal, altele decât salariile, după data de 31 decembrie 2009.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu