*****ZIUA MONDIALĂ A EDUCATORILOR - 5 OCTOMBRIE 2017*****

joi, noiembrie 19, 2009

ABUZURI LA S.A.M. VOINEȘTI

ȘEDINȚĂ FURTUNOASĂ LA S.A.M. VOINEȘTI
Am fost informați că, în cursul zilei de astăzi, directorul SAM Voinești a organizat o ședință cu salariații unității pentru a hotărâ cum se vor aplica prevederile art. 10 din Legea 320/2009. De fapt, domnia sa hotărâse deja, urma doar ca profesorii să semneze cuminți, cu fruntea plecată, spunând: Sărut mâna domn director, mulțumim că ne dați salariu mai mic, noi nu avem nicio opinie !”
La refuzul cadrelor didactice de a-și da acordul, prin semnătură, ca zilele fără plată să fie luate, toate cele 8, în vacanța de iarnă (luna decembrie), domnul director a făcut o criză de autoritarism, împărțind amenințări cu nemiluita. Cadrele didactice au fost amenințate că li se va face program zilnic de 8 ore în școală, că își vor petrece toată vacanța de Crăciun în unitate și nu li se va da concediu de odihnă etc., în stilul personal al domnului director care este binecunoscut.
Bineînțeles, liderul de sindicat a avut parte de ”tratament” special !
Domnule director, degeaba încercați să smulgeți cu forța semnături, pentru că nu faceți decât să creați o stare tensională în școală și nu servește nimănui. Vă reamintim prevederile art. 66 din Contractul Colectiv de Muncă Unic Ramură Învățământ în vigoare:
”Art. 66. Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”
Poate conducerea ISJ Vaslui citește această postare și va mai tempera zelul domnului director !
Președinte, prof. Mircea Marinescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu