*****CONCURS DIRECTORI 2017*****GRADATII DE MERIT 2017*****OUG NR. 17/2017 - MAJORARE SALARII NEDIDACTIC*****OMEN NR. 3252/2017*****OMEN NR. 3160/2017*****OMEN NR. 3151/2017*****HG NR. 38/2017*****MIȘCAREA PERSONALULUI DIDACTIC 2017-2018*****OMENCS NR. 6161/2016*****

joi, octombrie 01, 2009

PROMISIUNI BOC

Briefing susţinut de primul-ministru Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern din 30.09.2009 (fragment)
Am discutat, de asemenea, în Guvern despre situaţia apărută cu privire la grevele legate de salarizarea unică.
Vreau să fiu foarte clar şi răspicat, şi, din nou, spun în cel mai oficial posibil, că odată cu intrarea în vigoare a Legii salarizării unice - şi mă refer la punerea ei în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2010 - nici un salariat din România care lucrează la stat nu va suferi o diminuare a veniturilor salariale pe care le are.
Pe această cale vreau să le spun foarte direct profesorilor să ia act de declaraţiile oficiale ale primului- ministru, ale ministrului Muncii, ale ministrului Educaţiei, care au spus foarte precis: nici cu intrarea în vigoare a Legii acum, în luna octombrie, nici un profesor nu va suferi o diminuare a veniturilor sau a sporurilor pe care le are şi nici după 1 ianuarie 2010 nu va suferi o diminuare, o scădere a salariului sau a veniturilor de care are parte în momentul de faţă.
Aceasta este informaţia oficială pe care o confirmă Guvernul României pe baza proiectului de lege pe care l-am asumat în Parlament, prin procedura angajării răspunderii în faţa acestuia.Am spus acest lucru pentru că am văzut foarte multe declaraţii spunând: după ce intră în vigoare legea, la trei zile, profesorii îşi pierd sporurile şi vor avea venituri cu 40% mai mici. Fals. Nu este adevărat. Acest lucru nu se întâmplă.
Profesorii nu vor suferi în nici un fel de diminuarea salariilor. La fel s-a spus: nu acum, dar după 1 ianuarie. Profesorii vor avea salariile mai mici cu 40% în raport cu ceea ce au acum. Şi veniturile mai mici decât au acum în proporţie cu 40%. Fals. Nu se întâmplă acest lucru. Şi aşa cum ştiţi, potrivit Legii salarizării unice profesorii, cei din învăţământul preuniversitar sunt aceia care beneficiază de o creştere mai accelerată a salariilor, peste media de 56% cât este pe sistem în perioada de aplicare şi implementare a Legii salarizării unice. Nu se pune problema diminuării veniturilor salariale.
Observații:
1.Deocamdată, în următorii 3-4 ani, salariile din învățământ vor îngheța. De fapt, puterea de cumpărare va scădea proporțional cu rata inflației.
2.Peste 4-5 ani, salariile ar putea să crească, cu o condiție: să crească salariul minim pe economie.
3.Ce angajament sau chiar lege a respectat Guverbul Boc ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu