*****CONCURS DIRECTORI 2017*****GRADATII DE MERIT 2017*****OUG NR. 17/2017 - MAJORARE SALARII NEDIDACTIC*****OMEN NR. 3252/2017*****OMEN NR. 3160/2017*****OMEN NR. 3151/2017*****HG NR. 38/2017*****MIȘCAREA PERSONALULUI DIDACTIC 2017-2018*****OMENCS NR. 6161/2016*****

marți, octombrie 06, 2009

ALIANȚA BUGETARILOR

Cornea: Nu au fost înregistrate incidente în timpul grevei, dar unii salariaţi au fost ameninţaţi
BUCUREŞTI / 19:24, 5.10.2009
Liderul FSLI, Aurel Cornea, a declarat că nu au fost înregistrate incidente în timpul grevei de luni, dar unii salariaţi au fost ameninţaţi, arătând că următoarele proteste vor fi stabilite după decizia Curţii Constituţionale privind pachetul de legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea.
Liderii Alianţei Bugetarilor s-au întâlnit, luni după-amiază, pentru a face un bilanţ al grevei generale. Aproximativ 700.000 de salariaţi au participat la greva generală, după cum reiese din bilanţul Alianţei Bugetarilor.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a spus, la finalul întâlnirii informale în care a fost analizată situaţia protestului de amploare, că nu au fost înregistrate incidente în sectoarele bugetare în timpul grevei, dar unii salariaţi au fost ameninţaţi.
Aurel Cornea a exemplificat prin faptul că preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcălabu, a trimis o solicitare administraţiei prin care a cerut monitorizarea cu atenţie a activităţii desfăşurate de salariaţi şi îndeplinirea obiectivelor care revin pentru asigurarea programului de lucru cu publicul.
Cornea a mai spus că următoarele acţiuni de protest ale Alianţei Bugetarilor vor fi stabilite după ce Curtea Constituţională va da un răspuns cu privire la constituţionalitatea pachetului de legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament în 15 septembrie.
Curtea Constituţională (CC) va lua în discuţie în 14, 21 şi 28 octombrie sesizările PNL privind legile reorganizării unor autorităţi şi instituţii publice, a educaţiei şi a salarizării unice pentru bugetari.
Bugetarii au organizat, luni, o grevă generală, în semn de protest faţă de asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul legislativ care include salarizarea, educaţia şi acordarea concediului fără plată, sindicaliştii lansând un apel şi către angajaţii din mediul privat să li se alăture.
Sursa: Mediafax

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu