*****FSLI PICHETEAZĂ ÎN 21 ȘI 22 FEBRUARIE MINISTERUL MUNCII*****Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat Premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ românesc, în special cele care vizează salarizarea personalului*****

marți, septembrie 08, 2009

DE PRIN BLOGURI: Persoane cu dizabilități: PROFESORII

Cristina H. e profesoară la un liceu din oraş şi merge, de obicei, cu autobuzul (spre deosebire de elevi, profesorilor nu le dau părinţii bani să se-ntoarcă seara acasă cu taxiul de la bibliotecă). Fiind vacanţă, nu şi-a reînnoit încă abonamentul pe RATB, care-i expirase la sfârşitul lunii. Dar, cum profesorii mai trec pe la şcoală şi în vacanţă, femeia s-a suit zilele trecute în autobuz fără bilet, pentru că în staţie nu e nici un chioşc de bilete.
Conform legii lui Murphy privitoare la transportul în comun, nici nu s-a urcat bine în autobuz, că a venit controlul. Degeaba a încercat să le explice că în staţia de unde a luat autobuzul nu există nici un chioşc de bilete – la prima staţie, controlorii au dat-o jos, împreună cu alţi patru călători prinşi fără bilet.
Când a auzit cât e amenda, i s-au tăiat picioarele. “Păi nu am atâţia bani, n-am cum să plătesc”, a roşit femeia, mai rău ca un elev prins cu temele nefăcute (cititorii mai tineri s-ar putea să găsească această comparaţie uşor forţată şi să se întrebe, pe bună dreptate: “Da’ de ce nu i-a zis, mă, că i-a mâncat pisica biletul?”). “Da’ să mergeţi fără bilet puteţi!”, i-au tăiat-o scurt controlorii. “Căutaţi-vă, că trebuie să aveţi”. Femeia mai avea puţin şi dădea în plâns: “Chiar n-am atâţia bani. Sunt profesoară..”.
Huiduma a privit-o cu nişte ochi mari şi apoşi: “Sunteţi profesoară?”. După care i-a întins buletinul şi, cu o milă nesfârşită, ca şi cum ar fi avut în faţă ultimul handicapat, i-a zis: “Haide, mergeţi, doamnă. Lăsaţi…”.
(Julius Constantinescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu