*****CONCURS DIRECTORI 2017*****GRADATII DE MERIT 2017*****OUG NR. 17/2017 - MAJORARE SALARII NEDIDACTIC*****OMEN NR. 3252/2017*****OMEN NR. 3160/2017*****OMEN NR. 3151/2017*****HG NR. 38/2017*****MIȘCAREA PERSONALULUI DIDACTIC 2017-2018*****OMENCS NR. 6161/2016*****

marți, august 18, 2009

OPINII DESPRE GUVERNARE

TĂIEM OAMENI, CREȘTEM IARBĂ
Guvernul a hotărât: dacă va fi să moară, România va muri cu lumina aprinsă. Intrată în a 32-a săptămână de la momentul în care a auzit de criză, Coaliţia a stabilit ieri 32 de măsuri cu care să o combată. Or fi bune, or fi proaste, nici ea n-are cum să ştie, săraca, pentru că le va aplica peste încă vreo două săptămâni. Dar una dintre ele este remarcabilă: vom da drumul unui program naţional care include electrificarea.
Electrificarea! Adică să bage curent în alea câteva cătune cu populaţie sub cinci suflete, dintre care trei capre? Da. Şi ştiţi care este marele avantaj al acestei măsuri? Va fi o contribuţie originală la efortul de ieşire din criză. În toată Uniunea Europeană, nimeni n-o să aibă cum să ne copieze, decât dacă mai întâi îşi dezgroapă sârmele.
Cred că, dacă vom ieşi vreodată din foame, o carte despre măsurile Cabinetului Boc de combatere a crizei – şi intitulată, sper, “Doi pe un singur guvern, fără a-l pune la socoteală şi pe Băsescu” - ar deveni bestseller internaţional, iar autorul ei s-ar îmbogăţi ca mama lui Harry Potter, dar fără niciun efort de imaginaţie. Văd clar succesul de piaţă. În Canada, John o chemă pe Mary din bucătărie, ca să-i citească din capitolul iniţial, în care Guvernul României respinge oferta de 13 miliarde a FMI-ului, pe motiv că-i fatal. Mapuka Y’larytatea povesteşte în faţa tribului chestia cu şomerizarea de zece zile a tuturor bugetarilor – pompieri, ambasadori, moaşe, profesori de chimie, poliţai, agenţi secreţi – dar nu-l crede nimeni. Pescarul japonez Yacamori Derasu cade din barcă, amintindu-şi într-un moment nepotrivit cum a mizat Guvernul României pe soluţia construcţiilor de criză, deşi autostrăzile ei înaintează cu doi metri pe lună, în orice condiţii meteo-financiare. Va fi un hohot mondial. Dacă am lăsa niţel grijile ratei, dobânzii, cursului BNR, lefii şi concedierii, şi noi am descoperi că, de fapt, oamenii ăştia se ţin de bancuri. Gândiţi-vă: anunţă cu zecimale câţi inşi lasă fără muncă, după care descoperă că habar n-au câţi sfanţi au împuşcat la buget. Ăştia întâi trag şi dup’aia întreabă unde-i gara. Apoi revizuiesc totul şi se joacă televizat de-a îmbracă-te că te dau afară – dezbracă-te că nu te mai dau, cu eşantioane de populaţie cuprinse între cinşpe şi 150 de mii de funcţionari.
Dar, dacă ceva ar putea concura planul anticriză al Guvernului, cu siguranţă acestea sunt răspunsurile venite de la administraţiile locale. Numai iarba pe care o plantează primarul sectorului 6 în Bucureşti anulează toate economiile făcute de Executiv rărind funcţionărimea primăriilor din toată ţara. Le-aţi prins tehnica, da? Taie oameni ca să crească iarbă. Combat criza sunându-i din ceasuri cu cuci de aur, îi pun cruce de 15 metri şi dau cu artezienele în ea, poate intră la spălat. Aud că s-a ajuns la excursii anticriză în Bulgaria, că parangheliile anticriză au ajuns ceva normal. Şi chiar logic: dacă tot nu putem scăpa imitând metodele din lumea bună, măcar să ne scufundăm ca ea, cu lăutari.
Ieri – ultimul banc. Coaliţia a fost atât de încântată de succesul incert şi pur teoretic al planului antifoame în 32 de puncte, încât a vrut să-şi împartă meritele frăţeşte: PSD-ul a revendicat 85%.
Sursa: Gândul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu