*****ZIUA MONDIALĂ A EDUCATORILOR - 5 OCTOMBRIE 2017*****

joi, august 13, 2009

ADRESA MECI CĂTRE MMFPS

Domnului Ministru Marian SârbuMinisterul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
Stimate Domnule Ministru,

Vă transmitem mai jos principalele observaţii ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu privire la coeficienţii cuprinşi în grila de salarizare, a personalului bugetar, care se află în discuţie. Constatăm cu o deosebită îngrijorare că actualele propuneri conduc la o reducere a salariilor şi veniturilor actuale cu până la 25%, în condiţiile în care această lege nu ar fi trebuit să conducă la scăderi salariale (Anexa 1).
Personalul din învăţământ este plasat din punct de vedere al coeficienţilor de salarizare în jumătatea inferioară a grilei – coeficientul maxim, al profesorului universitar cu 40 de ani vechime, este 5,85.
Ierarhia între ramuri este total bulversată, faţă de orientările iniţiale, fără respectarea principiilor stabilite şi a importanţei prin echivalare a funcţiilor din ramuri de activitate diferite. Pentru debutanţi, categorie de cadre didactice a căror salarizare ar fi trebuit să conducă la creşterea atractivităţii profesiei, reducerile sunt enorme şi eterogen aplicate:
 Învăţător debutant: reducere cu 20%;
 Asistent universitar debutant: reducere cu 7%.
Ciclul trei al studiilor universitare, studiile doctorale, nu este luat în considerare.
Structurarea pe cicluri, realizată în cadrul procesului Bologna, reprezintă un element de bază în ceea ce priveşte integrarea ţării noastre în Aria Europeană a Învăţământului Superior şi un angajament faţă de Uniunea Europeană.
În condiţiile reducerilor preconizate, trebuie să spunem, cu îngrijorare, că reformele de care sistemul de educaţie are atât de mare nevoie devin imposibile.
Cu speranţa că propunerile noastre vor fi luate în considerare, Stimate Domnule Ministru, vă asigur de toată consideraţia mea.
Ecaterina ANDRONESCU
NOTĂ: Astăzi, 13 august 2009, începând cu orele 12.30, reprezentanții FSLI sunt la MMFPS pentru discuții.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu