*****ZIUA MONDIALĂ A EDUCATORILOR - 5 OCTOMBRIE 2017*****

luni, iunie 15, 2009

COMUNICAT M.E.C.I.

Ministerul Educaţiei urmăreşte cu atenţie modul în care se plătesc salariile profesorilor
Ca urmare a unor informaţii apărute în mass media, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a dispus verificarea acestora în regim de urgenţă pentru a evita orice sincopă în acordarea salariilor care se cuvin cadrelor didactice. Din datele existente până în acest moment, s-a constatat faptul că nu există disfuncţionalităţi în efectuarea plăţilor către beneficiari.

Ministerul Educaţiei îi asigură pe toţi membrii sistemului naţional de învăţământ că, în măsura în care vor exista probleme, va interveni prin toate mijloacele legale de care dispune pentru ca salariile profesorilor să fie acordate la timp.
BIROUL DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu