*****CONCURS DIRECTORI 2017*****GRADATII DE MERIT 2017*****OUG NR. 17/2017 - MAJORARE SALARII NEDIDACTIC*****OMEN NR. 3252/2017*****OMEN NR. 3160/2017*****OMEN NR. 3151/2017*****HG NR. 38/2017*****MIȘCAREA PERSONALULUI DIDACTIC 2017-2018*****OMENCS NR. 6161/2016*****

joi, iunie 18, 2009

COMUNICAT DE PRESA MINISTERUL MUNCII - 18.06.2009

Întâlnirea Grupului de lucru pentru elaborarea Legii unitare de salarizare a personalului din sistemul bugetar din 18.06.2009
Joi, 18 iunie 2009, a avut loc ultima întrunire în formulă completă a Grupului de lucru constituit pentru elaborarea Legii unitare de salarizare a personalului din sistemul bugetar. În perioada următoare vor avea loc eventuale întâlniri tehnice bilaterale între reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, ministere şi confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional în vederea analizării observaţiilor formulate şi a eliminării posibilelor inadvertenţe.
În cadrul întâlnirii, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a solicitat ministerelor evaluări financiare pe medie ponderată în baza cărora se va finaliza actul normativ. Forma finală va fi comunicată Guvernului pentru a fi analizată atât în ce priveşte conţinutul acesteia, cât şi din punct de vedere al impactului financiar. Proiectul legii va fi transmis ulterior ministerelor şi sindicatelor şi publicat pe pagina oficială a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Termenul de finalizare a proiectului Legii unitare de salarizare a personalului din sistemul bugetar rămâne 30 iunie 2009.
18 Iunie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu