*****ZIUA MONDIALĂ A EDUCATORILOR - 5 OCTOMBRIE 2017*****

marți, iunie 30, 2009

Cei bogaţi în lipsuri şi îndatoriri

La 30 iunie 1927, Tribunalul Ilfov autentifica înfiinţarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, structură asociativă ce continua primele manifestări ale solidarităţii dintre dascăli, începute încă din 1869, în ţările române. Ziua avea, şi are, poate că nu întâmplător, semnificaţii şi pentru calendarul ortodox. În 30 iunie, ortodocşii, dar şi uniaţii serbează „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”, ori „Adunarea celor 12 Sfinţi Apostoli”.La unul dintre congresele lor, în 1923, învăţătorii erau numiţi ca fiind „cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie”.
Timp de mai bine de 80 de ani, 30 iunie a fost „Ziua învăţătorului”, ziua în care „dascălii”, „apostolii neamului”, erau sărbătoriţi cu mai mult sau mai puţin fast, cu mai multă sau mai puţină dragoste sinceră.
În ultimii zece ani, mai sigur după anul 2000, sărbătoarea cadrelor didactice din România a intrat într-un con de umbră şi pentru că sindicatele din Educaţie au optat pentru „Ziua mondială a educatorului”, serbată în octombrie, dar şi pentru că oficialii au considerat ca desuetă manifestarea recunoştinţei societăţii pentru „armata” mută a celor care ne educă, poate şi pentru faptul că însăşi lumea şcolii nu mai pare a da prea mare importanţă propriei munci. Renunţarea o fi legată şi de lipsa de timp, fiindcă în 30 iunie suntem în plină sesiune de examene naţionale. Multe trebuie să fie cauzele, dar nu ele mă interesează în mod special. Ştiu bine că, până prin 1999, de Ziua Învăţătorului dascălii primeau şi o primă, o sumă de bani, din care, de regulă, profesorii, învăţătorii şi educatoarele organizau o mică petrecere: ascultau muzică, jucau şah, ieşeau la iarbă verde, îşi aminteau de Georgică dintr-a VII-a, care, iată, a confirmat aşteptările şi a ajuns mare medic, cercetător, inginer sau chiar coleg cu ei de cancelarie, ori de Ileana, care era şi a rămas un elev tenace. Astăzi, nu ştiu dacă prin vreuna din şcolile ţării mai ţine cineva minte că este „ziua învăţătorului”. Prea multă sărăcie, prea multă mizerie, prea puţin interes.
Ce-ar putea sărbători astăzi dascălii României?
20 de ani de speranţe deşarte şi iluzii? 20 de ani de când învăţământul este, cu obstinaţie, subfinanţat, ciuntit?
20 de ani de căutări ale drumului spre emanciparea şcolii, spre modernizarea ei profundă, spre europenizarea tradiţiilor, ani ce reprezintă tot atâtea bâlbe şi eşecuri.
De ce-ar sărbători astăzi dascălii o profesiune, ce şi-a pierdut esenţa, fie prin modul în care s-a exercitat ea, fie prin felul în care chiar eroii acesteia, dascălii, au reuşit s-o înţeleagă? Ce i-ar putea determina să fie veseli, când răsplata pentru munca lor înseamnă minciună, promisiuni şi dispreţ? Şi care dintre dascăli să fie sărbătoriţi? Cei care şi-au uitat menirea, care se târguie ca la uşa cortului pentru o notă, care-şi lovesc elevul şi-l dispreţuiesc? Cei care nu dau pe la cursuri cu săptămânile şi nu-s interesaţi decât de funcţii, bârfă şi bani? Ori, poate, acela care-şi cârpeşte a şaptea oară cămaşa şi-şi pingeleşte pantoful, care nu mai are timp să se gândească la o nouă metodă didactică fiindcă-i asfixiat de griji şi probleme?
Cel care, în ciuda a tot ceea ce spune lumea despre el, nu primeşte decât un buchet de flori, la sfârşitul anului, ori cel care-şi lasă lista de cumpărături la magazinele speciale, pentru ca preşedintele comitetului de părinţi să achite conştiincios nota de plată?
Cei care-şi rup din mizerele salarii bani pentru a cumpăra elevilor lor caiete, cărţi, stilouri, ori aceia ce spun limpede că un examen te costă 230 de euro, dacă ai 5 absenţe la curs?
De ce a ajuns învăţământul românesc atât de heteroclit?
Nu trebuie să fii Mafalda ca să spui că, sistematic, guvernele ţării au tratat învăţământul ca pe un perpetuum mobile, care nu s-ar putea gripa niciodată.
Criza economică în care se află şcoala va avea ca efect criza morală în care se va afunda Educaţia. Englezii au o vorbă: „Sunt prea sărac ca să mă îmbrac ieftin”. Asta se traduce în lumea anglosaxonă în stabilirea priorităţilor şi în determinarea cu care este urmărit interesul naţional.
Noi, astăzi, după 80 de ani, credem că dascălii României trebuie să rămână „bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie”.
Guvern şi societate i-a fixat în mentalul colectiv ca vaşnici apostoli desculţi, nemâncaţi, dar iubitori şi temeinici.
Dascălii României sunt oameni, nu sfinţi. Nici nu cred că trebuie să fie sfinţi. Mi-aş dori să fie modele şi să modeleze lumea de mâine. Spun doar: „Sărut mâna, doamnă învăţătoare, iertaţi-ne!”
Sursa: Gândul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu