*****CONCURS DIRECTORI 2017*****GRADATII DE MERIT 2017*****OUG NR. 17/2017 - MAJORARE SALARII NEDIDACTIC*****OMEN NR. 3252/2017*****OMEN NR. 3160/2017*****OMEN NR. 3151/2017*****HG NR. 38/2017*****MIȘCAREA PERSONALULUI DIDACTIC 2017-2018*****OMENCS NR. 6161/2016*****

vineri, mai 01, 2009

TEZELE CU SUBIECT UNIC AR PUTEA FI AMÂNATE

Tezele unice, amânate de greva profesorilor
Elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a au mai mult timp să se pregătească pentru tezele cu subiect unic.
Motivul: sindicaliştii din Educaţie au hotărât-printr-un referendum realizat la nivel naţional, înaintede Paşte-, să boicoteze examenele printr-o grevă generală.
Drept urmare, în zilele de 5, 13 şi 21 mai, când ar fi trebuit să se desfăşoare probele la limba şi literatura română, matematică, respectiv, istorie/geografie, cadrele didactice şi personalul auxiliar din şcoli vor fi în grevă generală.
Tezele vor fi reprogramate în perioada specială, adică 26 mai-4 iunie.
Părinţii însă nu sunt de acord cu protestul dascălilor şi ameninţă că, în cazul în care greva va avea repercusiuni asupra elevilor, îi vor ataca pe sindicalişti în instanţă. „Noi nu am fost consultaţi deloc, iar acum se face apel la înţelegere. În plus, am informaţii că nu toţi profesorii vor face grevă”, a declarat Adrian Topor, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.
„Le cerem scuze părinţilor şi elevilor, dar admiterea la liceu este răspunderea ministerului”, a replicat Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Decizia de a intra în grevă a coincis cu ziua în care sindicaliştii aveau programată o a doua întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu.
Cu premierul Emil Boc şi ministrul Ecaterina Andronescu de faţă, şeful statului le-a pus pe masă cele trei proiecte de lege elaborate de Comisia Miclea, cerând guvernului să le analizeze.
În legătură cu ne mulţumirile sindicaliştilor, Băsescu s-a rezumat la a le transmite că, în privinţa susţinerii strategiei pentru educaţie, nu au „nicio obligaţie” faţă de el „atâta timp cât nu s-a putut respecta creşterea salariilor profesorilor”.
Cele trei proiecte de lege pentru învăţământul preuniversitar, universitar şi educaţie permanentă înglobează prevederile Pactului pentru educaţie.
Protestul profesorilor este susţinut şi de sindicalişti din Ministerul Muncii, Finanţe, Administraţie locală şi din Statistică. Concret, 60.000 de bugetari din aceste domenii vor face grevă japoneză pe 5 mai.
Sursa: Evenimentul Zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu