*****REZOLUTIA CONFERINTEI NATIONALE A FSLI - NOIEMBRIE 2017*****

miercuri, mai 27, 2009

DESCENTRALIZARE ȘI POLITIZARE

Ministerul Educației și o parte dintre sindicate vor, pe motiv de descentralizare, să legifereze ca numirea inspectorilor să se facă politic la propunerea administrației locale.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, cel mai mare sindicat pe ramură, se opune statutării politicului la nivelul instituțiilor de execuție.
Școlile și liceele pot fi înființate sau desființate tot de către autoritățile locale. O parte din sindicatele din învățământ și cei ai Ministerului Educației au propus ca inspectorii generali școlari să fie numiți de Ministerul Educației, la propunerea Consiliului Județean (CJ), în urma unui concurs organizat de CJ.
Este aberantă această inițiativă. Este legalizarea unei forme de totală politizare a unor instituții de execuție, așa cum sunt inspectoratele școlare. Dacă înainte se schimbau, mai pe ascuns, mai pe față, inspectorii generali după culoarea partidului venit la guvernare, pentru că nu exista nicio lege în această privință, acum, însă, se va statuta prin legislație politizarea inspectoratelor. Politizarea trebuie să rămână doar la nivel de ministru și de secretari de stat, și nu la nivelul organismelor tehnice din domeniu. Din punctul nostru de vedere nu putem accepta așa ceva. În inspectoratele școlare avem nevoie de manageri, nu de «lipitori de afișe», adică de clientela politică care vine ca să-și rezolve problemele”, ne-a declarat Aurel Cornea, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
O informație de ultimă oră, pe care liderul de sindicat ne-a transmis-o, privește faptul că în Dolj, la Dăbuleni, localitate aflată în ograda PSD, a fost numit un inspector școlar care a fost sancționat ca profesor.
“Este inadmisibil ca din rândul inspectorilor să facă parte cadre didactice sancționate”, a concluzionat Aurel Cornea.
“Este clar că procesul de politizare a inspectoratelor școlare teritoriale este pe cale să se legifereze. Deși nu toate sindicatele au fost de acord, este limpede că Ministerul Educației asta urmărește pornind de la motivația oficială legată de descentralizarea instituțiilor de stat. În această manieră se va proceda și la nivelul conducerilor de unități de învățământ, iar consiliile profesorale nu vor mai avea niciun cuvânt de spus în numirea de cadre în funcții de directori și directori adjuncți”, ne-a declarat Gheorghe Rădulescu, președintele executiv al Agenției de Evaluare și Asigurare a Calității în Educație.
Sursa: Gardianul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu