*****REZOLUTIA CONFERINTEI NATIONALE A FSLI - NOIEMBRIE 2017*****

joi, aprilie 09, 2009

ORDONANȚA PRIVIND CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL

Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi (8 aprilie) forma finală a proiectului de lege care se referă la interzicerea, la stat, a cumulului salariului cu pensia.
"Toţi pensionarii care primesc în mână o pensie până la valoarea salariului mediu brut pe economie, până la aproximativ 17 milioane de lei vechi, pot în continuare să cumuleze pensia cu salariul la stat. Toţi cei care au o pensie peste valoarea salariului mediu brut pe economie, toţi cei care primesc mai mult de 17 milioane de lei vechi, aceştia vor fi nevoiţi să opteze între pensie şi salariu la stat în termenul de 15 zile de la data adoptării şi intrării în vigoare a proiectului de lege, în urma adoptării lui de către Parlament”, a menţionat prim-ministrul Boc.
El a mai spus că din analizele făcute de guvern privind efectele acestei măsuri rezultă că „nu sunt vizaţi şi nu sunt afectaţi profesorii, medicii, asistenţii persoanelor cu nevoi speciale, asistenţii maternali, actorii, adică acele persoane care s-ar fi considerat că ar fi fost afectate de Ordonanţa de urgenţă propusă, în prima formulă, la începutul anului”.
Acest proiect de lege reconfirmă şi practica europeană, în sensul că pentru cumulul între pensie şi salariu există un plafon valoric şi în alte ţări ale Uniunii Europene, precum Franţa, Portugalia sau Grecia, după cum, în unele state ale UE este interzis cumulul între pensie şi salariu - Marea Britanie, Suedia, Irlanda, Cehia sau Germania.
„Va fi posibil, şi în continuare, să se cumuleze pensia cu salariul în mediul privat. Doar la stat introducem această limitare şi care, cred eu, răspunde şi nevoilor societăţii româneşti în această perioadă de criză”, a mai spus premierul Boc.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 08.04.2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu