*****REZOLUTIA CONFERINTEI NATIONALE A FSLI - NOIEMBRIE 2017*****

joi, aprilie 16, 2009

MECI NU-ȘI RESPECTĂ (DIN NOU) PROMISIUNILE

Ministerul Educaţiei va reglementa câteva aspecte legate de mişcarea personalului didactic în acest an
06.04.2009
Ca urmare a înţelegerii cu organizaţiile sindicale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a formulat şi va introduce în urmatoarea şedinţă de Guvern o
Ordonanţă de Urgenţă prin care se reglementează problema absolvenţilor ciclului I de licenţă Bologna, care funcţionează în învăţământul preşcolar şi primar. Viitoarea Ordonanţă de Urgenţă va reglementa şi problemele legate de mişcarea de personal ce vizează trecerea din mediul rural în mediul urban în condiţiile unei medii de peste 7 obţinute la concursul de titularizare. În discuţia cu partenerii sociali de astăzi, s-a convenit prelungirea perioadei ce vizează mişcarea personalului didactic cu maximum două săptămâni.
BIROUL DE PRESĂ

Conform acestui comunicat al MECI, ar fi trebuit ca această Ordonanță de urgență să existe în acest moment. Dar din 6 aprilie au trecut deja 3 ședințe de guvern și nu s-a întâmplat nimic ! Oare să fi apărut, între timp, alte interese ? Cert este că nici la ședința executivului de ieri, 15 aprilie 2009, nu s-a pus în discuție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu