*****CONCURS DIRECTORI 2017*****GRADATII DE MERIT 2017*****OUG NR. 17/2017 - MAJORARE SALARII NEDIDACTIC*****OMEN NR. 3252/2017*****OMEN NR. 3160/2017*****OMEN NR. 3151/2017*****HG NR. 38/2017*****MIȘCAREA PERSONALULUI DIDACTIC 2017-2018*****OMENCS NR. 6161/2016*****

joi, martie 05, 2009

ȘEDINȚA DE GUVERN DIN 04.03.2009

Declaraţii susţinute de primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de guvern


Am încheiat şedinţa de guvern de astăzi, eu am să mă refer la trei teme importante pe care le-am abordat: 1 - descentralizarea, 2 - proiectul de lege cu privire la salarizarea unică şi 3 - restructurarea agenţiilor guvernamentale.
Cu privire la descentralizare, am decis astăzi ca în termen de 60 de zile să fie adoptate toate actele normative care vizează descentralizarea în domeniul educaţiei, sănătăţii, agriculturii şi administraţiei publice. Sâmbătă vom avea o nouă şedinţă de guvern, în care fiecare ministru va prezenta modul în care concepe descentralizarea în domeniul său de competenţă, pentru ca toţi membrii cabinetului să cunoască, pe de o parte, implicaţiile descentralizării iar, pe de altă parte, să coreleze diversele acte normative astfel încât - aşa cum am spus - în termen 60 de zile să avem toate actele normative adoptate. Când vorbesc despre actele normative necesare descentralizării mă refer la ordine de miniştri, hotărâri de guvern, proiecte de legi sau, eventual, ordonanţe de urgenţă. În tot acest interval de timp, de două luni, urmează, evident, să se realizeze şi consultările de specialitate cu structurile administraţiei publice locale, ale patronatelor şi ale sindicatelor, astfel încât acest proces al descentralizării să fie înţeles de toată lumea.
În privinţa salarizării unice, am decis ca până pe 30 aprilie să avem finalizat proiectul de lege cu privire la salarizarea unică în România. Asta înseamnă că, în acest interval de timp, vom realiza consultări atât cu patronatele, cu sindicatele şi cu alte structuri ale societăţii civile, cât şi cu toate ministerele de resort, pentru ca această lege să fie pregătită astfel încât în luna mai să fie înaintată spre dezbatere parlamentului şi să intre cât mai repede cu putinţă în vigoare; o lege care va rezolva discrepanţele şi nedreptăţile în actualul sistem de salarizare din România.

Sursa: Guvernul României

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu