*****ZIUA MONDIALĂ A EDUCATORILOR - 5 OCTOMBRIE 2017*****

marți, martie 31, 2009

LEGEA SALARIZARII UNITARE A BUGETARILOR - O POVESTE LUNGA...

Luni, 30 martie 2009, începând cu ora 13.00, la sediul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a avut loc prima întâlnire a Grupului de Lucru constituit pentru elaborarea Legii unitare de salarizare a personalului bugetar.
La întâlnire au participat reprezentanţii desemnaţi ai confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale au participat: domnul Valentin Mocanu, secretar de stat coordonator al Dialogului social, domnul Răzvan Condurăţeanu, consilier personal al Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi domnul Florian Stamate, director Direcţia Salarizare.
Membrii Grupului de Lucru au convenit ca, pentru următoarea întâlnire, fiecare instituţie să propună un set de criterii generale de echivalare în baza cărora să demareze fundamentarea actului normativ. De asemenea, se va solicita fiecărui Minister o situaţie completă a veniturilor salariale a personalului încadrat.
Următoarea întâlnire a Grupului de Lucru va avea loc marţi, 07.04.2009, la sediul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, sala 205, începând cu ora 13.00.
Direcţia Politici Publice şi Comunicare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu