*****REZOLUTIA CONFERINTEI NATIONALE A FSLI - NOIEMBRIE 2017*****

miercuri, martie 11, 2009

CONFERINȚA SINDICATELOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT - BUDAPESTA 6-7 MARTIE 2009

DECLARAȚIE

Sindicatele semnatare, participante la Conferința “Salariile educatorilor din Centrul și Estul Europei – o provocare reală pentru un învățământ de calitate”, desfășurată la Budapesta, în 6 și 7 martie 2009, avertizează cu privire la consecințele crizei economice și financiare în sectorul educațional.
Luând ca pretext criza, guvernele naționale și administrațiile locale reduc cheltuielile publice, cu deosebire cele din domeniul educației, ceea ce determină măsuri de diminuare a numărului angajaților.
Organizațiile sindicale semntare accentuează faptul că banii folosiți pentru educație nu reprezintă costuri, ci investiții în viitorul națiunilor noastre.
Istoria a demonstrat că investiția în educație, științe și cercetare este cel mai bun instrument pentru combaterea sărăciei și inegalității și, în același timp, pentru întărirea coeziunii sociale și relansare economică pe termen lung.
Organizațiile sindicale ale profesorilor solicită ca educația să devină subiect prioritar pe agenda statelor G20, care va trebui să ia decizii de natură să conducă la acțiuni concrete în situații particulare din diferite țări.
Scăderea salariilor în țările noastre va spori tensiunea socială, afectând profesia de dascăl, iar diminuarea cheltuielilor din învățământ va periclita funcționarea instituțiilor educaționale.
In temeiul celor menționate, sindicatele profesorilor fac apel la întărirea dialogului social și solicită creșterea salariilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă și asigurarea calității în educație.
Sindicatele din învățământul țărilor CEE ( Centrul și Estul Europei ) sunt îngrijorate de faptul că migrația forței calificate de muncă se va intensifica pe timpul crizei.
Mai presus de toate, sindicatele semnatare subliniază rolul covârșitor al educației în societate, fiind îngrijorate de consecințele negative ale crizei în țările lor și solicită negocieri cu conținut concret pentru evitarea acestora.

Declarația a fost semnată de reprezentanții sindicatelor din învățământ din: Albania, Bulgaria, Croația, Polonia, Slovacia, Cehia, România, Ucraina, Germania, Franța și Ungaria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu