*****ZIUA MONDIALĂ A EDUCATORILOR - 5 OCTOMBRIE 2017*****

luni, martie 16, 2009

Bugetarii vor afla astăzi cu cât le vor scădea salariile. Ultima rundă de negocieri dintre guvern şi sindicate pe tema Ordonanţei privind sporurile va avea loc în această după amiază. Până acum, statul a acceptat ca, în loc de 18 sporuri şi indemnizaţii să taie doar 13. sporuri şi indemnizaţii să taie doar 13.
La întâlnirile de până acum cu reprezentanţii Ministerului Muncii, sindicatele au obţinut câteva victorii. În primul rând, orele suplimentare vor fi în continuare plătite şi nu recompensate cu zile libere aşa cum prevedea iniţial ordonanţa.

Angajaţii care gestionează fonduri europene vor lua sporul de 75%, dar numai în funcţie de performanţă. În plus, sporul de limbi străine va fi acordat pentru limbile rare, iar sporul de antenă va fi de asemenea menţinut.

Cadrele didactice vor primi în continuare banii pentru cărţi şi navetă.

La rândul lor, sindicaliştii au fost dispuşi să renunţe la sporurile şi indemnizaţiile membrilor din comisiile de achiziţii, de concurs şi de privatizare.

La negocierile de azi, sindicaliştii încearcă să obţină şi salariul de merit şi fondul de premiere. Însă, tot ce au câştigat riscă să fie dat peste cap de un articol din Ordonanţa sporurilor, pe care sindicaliştii încearcă să îl elimine. Acesta prevede că în 30 de zile de la apariţia actului normativ ordonatorii de credite să poată aplica orice fel de măsuri, astfel încât să se încadreze în limitele cheltuielilor de personal.

Sursa: Realitatea TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu